Marius Humelnicu (PSD): Aducem la Galați marile investiții în infrastructură
”Partidul Social Democrat este cel care a adus în zona noastră marile proiecte de infrastructură – podul peste Dunăre, centura mare a Galațiului, drumul expres Galați-Brăila și platforma multimodală. Sunt investiții de amploare, care vor duce la dezvoltarea întregii regiuni și vor crea mii de locuri de muncă”, declară Marius Humelnicu, candidat al PSD Galați pentru Senatul României, la alegerile din 6 decembrie.
Marius Humelnicu deschide lista PSD Galați pentru Senatul României. Inginer de profesie, cu experiență în administrația publică locală și centrală, fost city manager al municipiului Galați, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, iar în prezent viceprimar al Galațiului, social-democratul merge în Parlament cu misiunea de a continua, alături de echipa PSD, marile proiecte de infrastructură pentru regiunea noastră.
De altfel, în calitate de secretar de stat în timpul Guvernării PSD, Marius Humelnicu s-a implicat în toate proiectele majore de dezvoltare a rețelei de drumuri rapide care vor lega județul nostru de restul țării, dar și în marele proiect de dezvoltare a portului Galați, prin platforma multimodală, o investiție de 100 de milioane de euro, care va crea 20.000 de noi locuri de muncă.
”Am contribuit, în calitate de secretar de stat în Ministerul Transporturilor, alături de colegii din PSD, la proiectele vitale pentru Galați și întreaga regiune – podul peste Dunăre, centura mare a Galațiului, drumul expres și dezvoltarea portului. Sunt investiții care vor schimba complet zona noastră, din punct de vedere economic și social. Vor atrage investitori la Galați, care își doresc o conexiune rapidă cu celelate regiuni ale țării și o infrastructură modernă funcțională, vor genera mii de noi locuri de muncă și vor ajuta inclusiv întreprinzătorii locali să se dezvolte. Sunt proiecte de sute de milioane de euro, pe care PSD le-a pus în mișcare pentru dezvoltarea zonei Galați-Brăila și a întregii regiuni”, subliniază Marius Humelnicu.
Galați, pol regional de dezvoltare
Prioritatea PSD este de a transforma județul Galați într-un pol regional de dezvoltare. Acest lucru este confirmat și de programul de guvernare al Partidului Social Democrat, recent lansat, care prevede continuarea investițiilor în terminalul multimodal de la Galați, drumul expres care va lega Galațiul de București și drumul expres până la Focșani.
”Infrastructura este unul dintre principalii piloni ai strategiei noastre de dezvoltare. Am demonstrat că ne ținem de cuvânt. Se lucrează, iată, la podul peste Dunăre, vor începe lucrările la centura mare a Galațiului – o investiție de 250 de milioane de euro, la drumul expres care ne va lega de București, dar nu numai. Un punct important pe agenda noastră, pe care îl tratăm cu maximă seriozitate și responsabilitate, este construcția aeroportului. Îi asigur pe gălățeni că vom reuși să aducem acest proiect la noi acasă, primii pași au fost făcuți. Le garantăm oamenilor siguranța investițiilor în infrastructură”, spune Marius Humelnicu, candidatul PSD Galați pentru Senatul României.
VOTEAZĂ CANDIDAȚII PSD GALAȚI PENTRU PARLAMENTUL ROMÂNIEI! Comandat de: Partidul Social Democrat – PSD - Filiala Jud. Galați. Realizat de SC Galleria Creative Shop SRL. Codul de Identificare al Mandatarului Financiar Coordonator atribuit de AEP: 11200020. Postat de: Trustul de presă DUNĂREA DE JOS S.R.L.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.