Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Toate jumătățile de adevăr lansate de partidele politice, dezmințite de USR

Parlamentarii USR au renunțat la pensiile speciale săptămâna aceasta, prin demisia în bloc din Parlament, la finele legislaturii 2016-2020. Demisia îi asigură pe aceștia că nu vor beneficia de pensie specială, întrucât, în normele de implementare ale legii se stipulează concret faptul că un parlamentar trebuie să aibă cel puțin un mandat încheiat pentru a beneficia de acest „drept”. Parlamentarii USR au avut, până acum, un singur mandat, care va fi INCOMPLET pentru că demisiile lor își vor produce efectele cu două zile înainte de 20 decembrie.

Cum era de așteptat, marile partide nu au ratat ocazia de a tranșa politic decizia de bun simț a parlamentarilor USR, înșirând declarații fel de fel și prezentând jumătăți de adevăruri care, după cum vom putea observa, pot fi combătute punct cu punct, întru clarificarea situație. Un gest de normalitate denaturat de aceștia, cu scopul precis de a minimiza eforturile Alianței USR PLUS de a combate practicile imorale, în raport cu cetățeanul de rând.

PNL: „Demisiile nu vor produce efecte juridice pentru că nu se va lua act în plen.”

Demisiile sunt valabile, trebuie să existe un plen în care să se ia act de ele și există timp până pe 20 decembrie ca PSD să organizeze acest plen. USR a cerut ca plenul să ia act de demisii chiar luni, dar PSD a refuzat.

De asemenea, liberalii recidivează cu o nouă declarație politică, în scopul dezinformării:

„Există un senator care are o pensie corespunzătoare unui mandat de 28 de luni. PNLiștii au preluat asta ca dovadă “Iată! că și pentru mandate incomplete se primește, deci USR a făcut doar circ, inutil”.”

Dezmințire: Senatorul în cauză are un mandat COMPLET, pentru ca prima legislatură a Parlamentului a fost mai scurtă, a avut doar 28 de luni. Vorbim despre situația atipică a legislaturii de doi ani, cuprinsă între anii 1990-1992, perioadă în care România încă se reorganiza post-Revoluție.

La rândul lor, cei de la PMP au încercat o degrinoladă în online:

„Renunțarea la pensie se poate face fără demisie. Potrivit legii, de pensia specială beneficiază parlamentarii care fac cerere scrisă să o primească. Ea nu se acordă automat, deci cei care doresc să nu primească, pot să nu o ceară.”, s-a vehiculat propagandistic din tabăra PMP.

Din nou, greșit: orice fel de pensie se obține prin cerere sau dosar, demisia face ca și la cerere să fie imposibil să obții pensia.

PMP-ul multelor probleme:

„Partidul Mişcarea Populară atrage atenţia asupra fraudei morale majore comise de PSD și USR în chestiunea pensiilor speciale ale parlamentarilor, demisia din funcţie nerezolvând problema. Conform articolului 49 alineatul 4 din Legea 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, “(4) Pentru mandate incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat parlamentar”.

În timp ce normele de implementare emise de Birourile Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, spun în felul următor:

„Indemnizaţia pentru limită de vârstă se cuvine deputatului/senatorului care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: (...) a exercitat cel puţin un mandat parlamentar complet ca deputat/senator”

Din rândul maeștrilor manipulării nu aveau cum să lipsească cei de la PSD care încearcă să-și asume meritele inițiativei USR, încercând, deopotrivă, să inoculeze ideea potrivit căreia, în cazul amânării alegerilor parlamentare, Parlamentul ar rămâne fără USR, în urma demisiilor acestora.

„PSD a cerut astăzi OUG de abrogare a tuturor pensiilor speciale.

OUG-ul de abrogare a tuturor pensiilor speciale ar fi neconstitutională pentru ca legea de aprobare ar fi neconstitutionala pe procedură. Pensiile parlamentarilor trebuie abrogate în plen reunit. E nevoie însă de OUG pentru eliminarea pensiilor speciale ale primarilor, Dan Barna a făcut astăzi această solicitare către Orban, în condițiile în care proiectul USR din Parlament este din nou blocat de PSD.”

Astfel, social democrații deplâng alegătorii USR care vor rămâne fără reprezentanți în Parlament dacă se amână alegerile. Dacă mandatul actualilor parlamentari încetează pe 18 decembrie și alegerile se amână, vor intra alți parlamentari USR în Parlament, următorii de pe liste.

Concluzia este una simplă. Fie reprezentații celor trei partide (PMP, PNL și PSD) nu și-au făcut bine temele, ceea ce e rău, fie lansează fake news-uri ori jumătăți de adevăr în scopul manipulării electoratului, ceea ce e FOARTE RĂU!

USR PLUS își continuă lupta împotriva hoției și împotriva acordării de drepturi nemeritate unor parlamentari care nu sunt cu nimic mai presus decât orice alt cotizant la stat.

Votați Alianța USR PLUS la alegerile parlamentare din 6 decembrie! Poziția 3 pe toate buletinele de vot din județul Galați! Noi ne dorim O Românie Fără Hoție și… fără manipulare!

Bogdan Rodeanu,
Deputat USR Galați

Acest material a fost comandat de partidul Uniunea Salvați România filiala Galați (parte a Alianței USRPLUS) și realizat de operatorul economic VIDEOFLOW EXPERT SRL. Cod mandatar financiar: 11200021. Postat de Trustul de Presă Dunărea de Jos.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.