PSD a adus cele mai importante investiții pentru gălățeni, iar construirea aeroportului este o prioritate
- Partidul Social Democrat a adus la Galați cele mai multe investiții din istoria județului. Peste 450 de milioane de euro, fonduri europene atrase de Consiliul Județean și Primăria Galați, sunt investite acum pentru dezvoltarea întregii comunități, îmbunătățirea condițiilor de trai ale gălățenilor, precum și a serviciilor oferite oamenilor din mediul urban și rural. Echipa Costel Fotea-Ionuț Pucheanu a demonstrat că știe și poate să schimbe în bine Galațiul. PSD, prin parlamentarii săi, va continua să sprijine proiectele în interesul gălățenilor, așa cum a făcut-o de fiecare dată când a fost la guvernare și a demarat marile investiții pentru zona noastră.
Din cele 450 de milioane de euro, peste 100 de milioane de euro sunt investite de Consiliul Județean în cel mai performant sistem de management ecologic al deșeurilor, unic în România, pentru un trai civilizat și un mediu mai curat în întreg județul. Alte 30 de milioane de euro sunt investite de Consiliul Județean, în parteneriat cu Primăria, în cel mai mare proiect de infrastructură al Galațiului din ultimii 30 de ani – modernizarea și extinderea la patru benzi a drumului de centură. Sume considerabile sunt investite, în premieră, în spitalele gălățene, pentru extinderea și modernizarea acestora, în drumuri, în școli și grădinițe, dar nu numai.
Sunt investiții care se fac în județul nostru datorită Primăriei și Consiliului Județean, dar și guvernării Partidului Social Democrat, care a susținut toate proiectele vitale pentru Galați. De altfel, Guvernul PSD este cel care a aprobat indicatorii tehnico-economici ai Centurii Mari a Galațiului și ai drumului expres Galați-Brăila. Guvernul Partidului Social Democrat este și cel care a semnat contractul pentru construirea podului peste Dunăre, acum aflat în execuție, dar și cel care a pornit marele proiect de modernizare a infrastructurii portuare, prin platforma multimodală, care va genera 20.000 de locuri de muncă.
Sunt proiecte majore de infrastructură, vitale pentru dezvoltarea și modernizarea nu doar a Galațiului, ci a întregii regiuni. Investiții care vor aduce creștere economică, investitori, dar și mii de noi locuri de muncă pentru gălățeni.
Asta în timp ce guvernul actual a prevăzut zero lei pentru Galați, deși Uniunea Europeană va pune la dispoziția României peste 30 de miliarde de euro, în următorii patru ani, pentru reducerea efectelor pandemiei prin proiecte de dezvoltare.
PSD a făcut și primii pași pentru aeroport
Unul dintre proiectele prioritare ale Partidului Social Democrat este construirea aeroportului la Galați. De altfel, primii pași au fost deja făcuți, prin realizarea studiilor de oportunitate și de evaluare a eficienței traficului, de către Consiliul Județean, care atestă faptul că investiția este mai mult decât benefică și se poate efectiv realiza.
”Unii se laudă acum că vor face aeroport. Noi am făcut deja primii pași pentru realizarea acestei investiții vitale pentru zona noastră. Despre construirea podului s-a comentat în toate felurile, dar iată că astăzi este în plină construcție. Așa se va întâmpla și cu aeroportul. Am demonstrat că ne ținem de cuvânt. Noi demonstrăm cu fapte”, declară viceprimarul Marius Humelnicu, cel care deschide lista PSD pentru Senatul României.
Comandat de: Partidul Social Democrat - PSD - Filiala Jud. Galați. Realizat de SC Galleria Creative Shop SRL. Codul de Identificare al Mandatarului Financiar Coordonator atribuit de AEP: 11200020. Postat de: Trustul de presă DUNĂREA DE JOS S.R.L.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.