Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Pe 1 te simți patriot, pe 6 ieși la vot

Zilele acestea am sărbătorit Ziua Națională a României. Ne-am bucurat atât cât ne-au permis restricțiile în vigoare, păstrând adevărata iubire în suflet, acolo de unde nu ar trebui să dispară nicicând. Iubirea de neam, de țară, patriotismul, cu alte cuvinte, ar trebui să fie sinonime cu respectul pe care îl avem față de semenii noștri și încununat mereu cu sinceritate. Corupția nu are ce să caute în aceeași propoziție cu „iubirea de țară”.

Dacă vă iubiți cu adevărat țara, dacă vă iubiți copiii și le doriți binele, alăturați-vă nouă, celor ce își doresc schimbare, și haideți să mergem împreună la vot! Repetarea neprezentării la vot va însemna, deopotrivă și repetarea istoriei lui 2016, atunci când clica politicienilor corupți și-a frecat palmele a mulțumire, anticipând belșugul personal, cel care, din câte ne amintim, s-a și întâmplat. Pentru ei, nu pentru România!

În timp ce unii politicieni se înfruptau din banii românilor, cetățenii deveneau din ce în ce mai împovărați de taxe, impozite și datorii, iar supărarea devenea apanajul unei țări furate.

Și uite așa, odată cu celebra OUG 13, la scurt timp după desemnarea câștigătorilor de la alegerile parlamentare, oamenii marcau un lung șir de proteste în ger și ninsoare.

Ai fi zis că nemulțumirea populației avea să le înmoaie inimile dinozaurilor politici! Ai fi zis! În ciuda protestelor, șaradele de prost gust au continuat, culminând cu declarații rupte, parcă, din romanele distopice, în totală contradicție cu bunul simț.

În timp ce o țară întreagă protesta împotriva corupției, oamenii lui Dragnea își strângeau susținătorii, cei de voie sau de nevoie, în țarcuri, le trânteau câteva pancarte trase la xerox în brațe și-i obligau să scandeze poezia. Dincolo de țarcuri era lumea reală, cea neadusă cu de-a sila, cea venită de bună voie, cea sătulă de politrucii a căror voci țipau la microfon cât îi țineau rărunchii „Asta e țara lui Liviu Dragnea”.

Asta nu a fost și nu va fi niciodată țara lui Liviu Dragnea! Asta e țara românilor iar noi vom sta străjeri pentru ca lucrurile să nu se schimbe niciodată. Și vă rugăm nu vă îmbătați cu apă rece crezând că încarcerarea lui Dragnea a rezolvat problemele în vreun fel. Cu toate că el a plecat, ceilalți au rămas, iar mulți dintre ei sunt gata oricând să continue ceea ce au început pe vremea fostului lor lider, dacă le dați ocazia.

Cum le puteți da o astfel de ocazie? Neprezentându-vă la vot!

Cetățene, în sfârșit ai cu cine! Alianța USR PLUS luptă pentru echitate, pentru transparență și pentru eliminarea penalilor din funcții publice.

Votați Alianța USR PLUS la alegerile parlamentare din 6 decembrie! Poziția 3 pe toate buletinele de vot din județul Galați! Noi ne dorim O Românie Fără Hoție și… fără Penali în Funcții Publice!

Votul este cea mai demnă dovadă a patriotismului!

Acest material a fost comandat de partidul Uniunea Salvați România filiala Galați (parte a Alianței USRPLUS) și realizat de operatorul economic VIDEOFLOW EXPERT SRL. Cod mandatar financiar: 11200021. Postat de Trustul de Presă Dunărea de Jos.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.