Premii consistente pentru doctoranzii care au rezultate deosebite
Consiliul pentru Studiile Universitare de Doctorat va premia rezultatele cercetării studenților doctoranzi din cadrul IOSUD-UDJG pentru anul 2020. Este o premieră pentru studenții doctoranzi ai Universității, care până acum erau premiați doar la Conferința Școlilor Doctorale, manifestare care are loc o data pe an în UDJG.
Premiile nu sunt deloc mici și sunt menite să-i stimuleze pe doctoranzi să creeze cercetări valoroase pentru mediul academic și pentru mediul de afaceri din Galați și nu numai. Fiecare din cele 4 școli doctorale va avea la dispoziție un fond de premiere de 5.000 de lei, pe care îi va împărți în mai multe premii.
Vor fi premiate lucrările studenților doctoranzi care sunt în stagiu și în anul I de prelungire, publicate în anii 2019 și 2020.
Pentru criterii de eligibilitate, selecția publicațiilor și alte detalii legate de premiere vă invităm să accesați: Procedura operațională privind premierea rezultatelor cercetării studenților-doctoranzi din cadrul IOSUD-UDJG pentru anul 2020
Menționăm că această inițiativă se încadrează în efortul susținut pe care îl face în prezent universitatea noastră pentru a crește performanța științifică și vizibilitatea internațională și de a avansa în clasamentele naționale și internaționale.
(P)





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.