Sesiunea de iarnă se va desfășura online la cele mai multe dintre facultăți
Cursurile de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați se vor desfășura online, până la sfârșitul acestui prim semestru. Sesiunea de iarnă, care va începe în luna ianuarie, după cele două săptămâni de cursuri de după vacanță, va fi adaptată în funcție de specificul fiecărui domeniu de învățământ.
„Sigur, până la sfârșitul semestrului vom funcționa online. Marea majoritate a examenelor din sesiunea de iarnă vor fi online, pentru că nu putem să obligăm grupuri mari de studenți să fie prezenți. Pentru unele specialități, care necesită și prezența studenților, ne vom adapta, vom face examene eșalonate pe o zi, două, în așa fel încât să nu se adune prea mulți oameni în sală. Ne adaptăm din mers, în așa fel încât tinerii care sunt acum studenți să aibă aceeași pregătire ca în condiții normale și să nu fie o generație sacrificată din cauza pandemiei. Nu vrem să aibă de suferit nici profesorii, nici studenții, nici ceilalți parteneri ai noștri”, a afirmat prof. univ. dr. Puiu Lucian Georgescu, rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați.
Rectorul universității de stat gălățene a precizat că o nouă decizie privind modul în care se vor desfășura acticitățile didactice ale anului universitar va fi luată în cursul lunii ianuarie, în funcție de evoluția pandemiei.
(P)





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.