Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Reabilitare imobil din str. Alexandru Ioan Cuza nr. 24 în vederea înființării unei creșe

Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Galați a semnat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (AM) și Organismul Intermediar - Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est (OI), contractul de finanțare nr. 6884 din 07.05.2021 pentru proiectul Reabilitare imobil din str. Alexandru Ioan Cuza nr. 24 în vederea înființării unei creșe , Cod SMIS 134160, în cadrul Programului Operațional Regional 2014 - 2020, Axa prioritară 9 - Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban, Prioritatea de investiții 9.1 - Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității (DLRC), Apel de proiecte nr. POR/2019/9/9.1/1/B/7 REGIUNI.

Obiectivul general al proiectului constă în reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, prin măsuri integrate. Realizarea investiției prin intermediul DLRC va răspunde nevoilor comunităților urbane marginalizate de la nivelul municipiului Galați, respectiv nevoilor care țin de asigurarea accesului nediscriminatoriu la un învățământ de calitate.

Obiective specifice :

- reabilitarea și modernizarea imobilului din strada Alexandru Ioan Cuza nr. 24 în vederea înființării unei creșe;

- dotarea unității de învățământ cu echipamente și dotări necesare funcționării în condiții optime, precum și cu sisteme informatice și didactice moderne.

Valoarea totală a contractului de finanțare este de 2.783.240,30 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă solicitată reprezintă 1.567.993,12 lei.

Durata de implementare a proiectului: 01.06.2019 - 31.03.2023.

Date de contact: Manager proiect – Dragoș Horia Buhociu, Arhitect Șef în cadrul Primăriei municipiului Galați, tel. 0236.307.706, e-mail: arhitectsef@primariagalati.ro .

(P)

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.