Beat și fără permis, depistat la o benzărie din Galați
Un bărbat, în vârstă de 46 de ani, a alimentat la o benzinărie din Galați beat și fără permis. Polițiștii Secției 3 au fost sesizați sâmbătă, 4 iunie, cu privire la faptul că un bărbat ar fi alimentat autoturismul la o stație de carburanți din municipiul Galați și ar fi refuzat să plătească. Ajunşi la faţa locului, polițiștii au stabilit că, după alimentarea autoturismului, bărbatul nu a părăsit incinta stației de carburanți, intenționând să achite contravaloarea carburantului.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, în urma verificărilor, polițiștii au constatat că bărbatul avea permisul de conducere reținut, fiind cercetat într-un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
Ca urmare, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Bărbatului i s-a întocmit şi un nou dosar penal, pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducere fără permis.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.