Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Soțul unei polițiste din Arad, împuşcat de colegii acesteia

Soțul unei polițiste din orașul Sebiș, județul Arad, a fost împuşcat, după ce a vrut să îi ia pistolul unui poliţist care a intervenit la un scandal, relatează publicaţia Aradon, preluată de hotnews.ro.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, luni dimineaţa, în jurul orei 5:30, poliţiştii din Sebiş au fost solicitaţi să intervină pentru aplanarea unui scandal în familie. O poliţistă din Sebiş şi-a chemat colegii în ajutor, după ce partenerul ei de viaţă a devenit violent.

"La sosirea polițiștilor, bărbatul nu mai era la fața locului, fiind demarate procedurile pentru emiterea unui ordin de protecție provizoriu. Bărbatul de 38 de ani, din Sebiș, a revenit la locul faptei, manifestându-se violent față de unul din polițiști, pe fondul consumului de alcool”, a anunţat IPJ Arad. „Întrucât bărbatul continua să se manifeste violent, încercând să îi ia pistolul unuia dintre polițiști, pentru imobilizarea acestuia s-a impus folosirea spray-ului din dotare”, adaugă comunicatul IPJ Arad. Spray-ul paralizant nu a avut însă efectul scontat, iar oamenii legii au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare.

Potrivit informaţiilor Aradon, soțul polițistei a ajuns la Spitalul Judeţean Arad cu plagă împușcată la gamba dreaptă şi a fost internat în secţia de Chirurgie plastică, fiind conștient şi cooperant.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.