Serviciu pentru gestionarea câinilor fără stăpân, la Șendreni
În comuna Șendreni a fost înființat un adăpost pentru câinii fără stăpân. Anunțul a fost făcut pe 29 septembrie, pe pagina de Facebook a Primăriei Șendreni, în care a fost anunțată deschiderea acestui centru. Localnicii care văd în comună câini maidanezi sunt invitaţi să anunţe Primăria.
"Dragi locuitori ai comunei Şendreni, vă anunțăm că a fost înființat Serviciul public specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân, respectiv, a fost construit un adăpost autorizat sanitar-veterinar pentru câinii fără stăpân de pe raza comunei, gestionat direct de Primăria comunei Şendreni. În acest sens, facem un apel către locuitorii comunei pentru a sesiza existența câinilor fără stăpân pe străzile din cele trei sate: Şendreni, Movileni și Șerbeştii Vechi. Pentru informații și sesizări, vă stăm la dispoziție la numerele de telefon: 0748.944.344, 0751.156.565, 0742.706.009 sau online pe adresa de e-mail sendreniinfo@yahoo.com și pe pagina de Facebook a Primăriei Şendreni", a anunțat primarul localităţii, printr-o postare pe Facebook.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.