Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Sărbătoare la capela din curtea Spitalului pentru Copii „Sf. Ioan”

Cadrele medicale de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Sf. Ioan" din Galați s-au adunat marți, 31 ianuarie, în capela din curtea unității pentru a asista la o slujbă de pomenire de ziua sfinților Doctori fără de arginți Chir și Ioan.

La slujba oficiată cu ocazia hramului capelei au participat reprezentanți ai autorităților locale, personalul medical și administrativ al spitalului, enoriașii parohiei, iar soborul de preoți a fost condus de Înaltpreasfințitul dr. Casian Crăciun, arhiepiscopul Dunării de Jos.
"Înaltpreasfințitul Părinte Casian a săvârșit parastasul pentru fondatorii, binefăcătorii și angajații Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Galați, care au trecut la cele veșnice. Adresându-se celor prezenți, ÎPS Casian a evocat viața celor doi sfinți doctori sărbătoriți marți, amintind de implicarea lor în ajutorarea celor aflați în suferință, subliniind totodată și strânsa colaborare ce există între corpul medical și preoții din municipiul Galați", ne-a declarat dr. Ciprian Dinu, managerul Spitalului pentru Copii.

Piatra de temelie a capelei din curtea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii "Sf. Ioan" a fost aşezată pe 3 octombrie 2011, la deschiderea cursurilor noului an universitar la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Galaţi, de către chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian. Au fost prezenţi prof. univ. dr. Aurel Nechita, iniţiator, susţinător şi donator pentru zidirea acestui sfânt locaş, împreună cu Primăria Municipiului Galaţi şi alţi creştini dornici să ajute la edificarea capelei, conducerea unităţii sanitare de la acea vreme, manager Victoriţa Ştefănescu, cadre medicale universitare şi oficialităţi locale.

Istoria „clinicii duhovnicești” de la Spitalul pentru Copii

Lucrările la această ”clinică duhovnicească” au început pe 23 octombrie 2011, reuşindu-se ca, până pe 10 decembrie, să se ajungă cu lucrarea la cota de +4 m, din cei 15 metri cât are în prezent turla cea mare.
Capela a fost inaugurată pe 28 noiembrie 2012, în cadrul sărbătorilor dedicate Sfântului Apostol Andrei. Slujba de binecuvântare a fost oficiată de ÎPS Casian, împreună cu Înaltpreasfinţitul Dionisie, Mitropolit al Corintului, în prezenţa unui numeros sobor de preoţi şi diaconi. Cu această ocazie, Capela ”Sfinţii  Chir şi Ioan” (pomeniţi pe 31 ianuarie) i-a primit ca ocrotitori şi pe Sfântul Luca - Arhiepiscopul Crimeii (11 iunie) şi pe Sf. Cuv. Patapie (8 decembrie).
Pe parcursul anilor 2013-2014 s-a realizat pictarea catapetesmei, de către pictorii Răzvan şi Mihaela Bădescu.
În 2015 s-au desfăşurat procedurile pentru începerea picturii în tehnica frescă, şantierul începând pe 9 decembrie 2015 şi finalizându-se la 1 august 2017. Pictura a fost realizată de zugravul Valentin Palade şi colaboratorii săi.
După finalizarea lucrărilor de pictură, înfrumusețare și dotare cu cele necesare slujirii, la 31 ianuarie 2018, chiriarhul Dunării de Jos a săvârșit slujba de sfințire a capelei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Geos Duminică, 5 Februarie 2023 15:29 5.13.172.*** Link la comentariu

Este ironic, dacă nu ar fi trist, in ziua de azi fără de arginti aproape nici un doctor nu se uita la tine. Dupa ce ești plimbat de la spital la cabinetul privat mai dai și un punct de bani pe medicamentele de la "sponsori", iar când se întâmplă un caz mai grav ești invitat să iei o salvare pana la

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.