Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Un recidivist a rupt porțile unei școli cu o mașină închiriată

Un tânăr din județul Galați are mari șanse să ajungă în spatele gratiilor după ce a provocat un accident rutier, deși nu ar fi avut voie să conducă. În vârstă de 29 de ani, bărbatul era în atenția poliției pentru probleme cu legea în trafic. Din acest motiv, îi fusese reținut permisul de conducere, dar asta nu l-a oprit să facă rost de o mașină și să se urce la volan. Cu un permis fals, a mers la un centru de închiriat mașini, a luat un autoturism și a plecat la plimbare prin Tecuci, în miez de noapte.
La un moment dat, pe strada Alexandru Papadopol Calimah, a pierdut controlul volanului și a intrat în plin în porțile unei unități de învățământ. Aflat în fața perspectivei de a plăti și gardul, și mașina, a luat plăcuțele de înmatriculare ale mașinii, cheile și actele autoturismului și a fugit, sperând că nu va fi găsit. S-a înșelat, pentru că a fost rapid identificat și toată istoria a ieșit la iveală.
"Din verificările preliminare, polițiștii au stabilit că persoana care a produs acest eveniment rutier este un bărbat cu vârsta de 29 de ani, din comuna Nicorești. Acesta avea permisul de conducere reținut şi dreptul de conducere suspendat, pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier. De asemenea, s-a stabilit faptul că închiriase autoturismul de la o societate de profil, din comuna Barcea, prezentând reprezentantului societății un permis de conducere falsificat, care conținea fotografia sa, codul său numeric personal, însă avea înscris alt nume și prenume", au precizat reprezentanții Poliției Galați.
Individul s-a ales cu un nou dosar penal, de data aceasta pentru conducere fără permis, fals și uz de fals, pedepsele primite pentru aceste fapte urmând să se cumuleze cu cele din dosarele anterioare.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Gigel Miercuri, 15 Februarie 2023 06:38 5.13.195.*** Link la comentariu

Toti cu drepturi insa.....

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.