Numeroase nereguli la căminele pentru îngrijirea vârstnicilor
Timp de o săptămână, în intervalul 6-13 februarie, în coordonarea vicepreședintelui ANPC, Sebastian Hotca, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Galaţi a efectuat verificarea unor cămine destinate îngrijirii vârstnicilor din județ, parte a unei tematici naţionale de control.
Verificările au avut loc la Centrul Multifuncțional de Servicii Sociale și la Căminul pentru persoane vârstnice ”Ştefan cel Mare”, ambele din municipiul Galați, precum și la Asociaţia ”Paradisul Bunicilor” din sat Costi, comuna Vânători.
Cu această ocazie, comisarii CJPC Galaţi au aplicat trei amenzi contravenționale, în valoare de 8.000 de lei, patru avertismente, oprind, totodată, definitiv, de la utilizare, în prepararea hranei, o serie de produse alimentare.
Neregulile constatate sunt deosebit de numeroase, plecând de la utilizarea unor materii prime cu data limită de consum depăşită sau cu starea termică schimbată, nerespectarea meniului afişat, folosirea unor spatii frigorifice neigienizate, cu acumulări de gheaţă, cu cântar neverificat metrologic, utilizarea unor ustensile de bucătărie neprofesionale (instrumente de lemn şi plastic ce nu pot fi igienizate cu uşurinţă), lipsa noptierelor pentru fiecare pat în parte, utilizarea unor prosoape și a unor cearșafuri cu un grad avansat de uzură, folosirea unor saltele murdare sau deformate, nerespectarea numărului de grupuri sanitare şi duşuri aferente beneficiarilor cazaţi, existența unui întrerupător spart, cu pericol de electrocutare şi a unei infiltraţii de apă într-o cameră și până la existenţa, pe materialul de informare aflat pe site-ul de prezentare, a unor servicii care, în realitate, nu erau prestate de persoane calificate (frizerie-coafură sau kinetoterapie).
CJPC Galați menționează că o parte dintre neregulile constatate au fost remediate în timpul controlului.





Ha!...tematica nationala de control!!!!! Vai de capul lor saracii de ei.In Galati,si in Romania in general,batran la camin sa nu fii sau copil la orfelinat.In 33 de ani s-a schimbat doar varul de pe pereti si,pe ici,colo si geamurile.......Pai numai control nu e asta daca este parte din tematica nat
Ce pot să mai spui ? Se profită de vulnerabilitatea persoanelor foarte în vârstă, unii bolnavi, de fapt majoritatea în limbajul specializat, ,,morbidități'' clasificată de ai noștri specialiști, când unii decedează pe patul din spital, tradus, era cazul să dispară la așa vârstă înaintată. Da, se sco
Primarul stie ce s-a descoperit in orasul lui? Ce poate spune? Ca la alegeri curge numai lapte si miere si mereu un salariu bun de primar galatean. Probleme sociale.
Stie cineva cit plateste o familie pentru un batrin in acest mizerabil camin?AR TREBUI BAGATI LA PUSCARIE PENTRU MODUL IN CARE TRATEAZA ACESTI OAMENI.Pina nu se vor lua masuri drastice pentruaceste fapte,nu se va in drepta nimic in aceste asezaminte.
CONTROLUL PRESUPUNE NEANUNTAREA INSTITUTIILOR CARE URMEAZA A FI CONTROLATE!!!! Tu-i ceapa ma-sii de control!!! Ori ii prindeti cu pantalonii in vine, ori nu. Ce fel de corectitudine se mai urmareste daca toti isi ascund rahatul sub pres cand stiu ca urmeaza un control? La fel si la hoti.. Ce dracu'
Mai usor ajungi la Johannis in audienta decat a vizita un batran internat in Casa(Paradisul) Bunicilor din Satu Costi !!! Mai rau ca la puscarie : Nu au voie cu telefoane mobile, tablete, nu ai voie sa le aduci de mancare sau schimburi !!! Vizite programate si restrictionate la 20 de minute, plimba
Cu o floare nu este primavara. De ce nu sunt controlate toate azilurile de batrani. Sa vezi surprize surprize la CASA BUNICILOR de la Sendreni. Dar au curaj sa fie controlate toate? Una este pe hartie alta in realitate. Sa vezi cum mananca doar parizer si margarina saracii batrani, dar pe meniu au
3500-4000Ron se cere! Sa intri acolo... 5000 (NU LEI) cu dedicatii mari! Cand decedeaza unii dispar bijuteriile!.... Restul de pensie daca nu ai apartinator... o iau unele infirmiere! SAMD! Romaninstan! Statul are cele mai mari tarife, cele mai proaste servicii, cele mai tampite legi... si cea m
@ Iancu Jianul Moneda nationala este leu !!! Monedele nationale sunt simbolizate printr-un cod format din 3 litere. Aceste coduri sunt folosite de catre banci strict pentru evidentele. Primele doua litere ale codului reprezinta tara. De exemplu, RO pentru Romania. Pentru leul nou s-a adoptat c