Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Dezrădăcinat, un copac amenință să se prăbușească în Țiglina I, la un an de când s-a solicitat intervenţia Primăriei (FOTO)

Săptămâna trecută, pe 15 februarie, s-a împlinit un an de când o asociație de proprietari a cerut Primăriei Galați îndepărtarea mai multor arbori uscați de pe spațiul verde aparținând de blocul G1, Țiglina I. Pe 7 martie 2023, se va împlini un an de când administrația locală a promis că va face o evaluare a copacilor și a pericolului pe care aceștia îl prezintă, iar ulterior o va înainta SC Gospodărire Urbană spre „competentă soluționare”. Potrivit președintelui asociației de proprietari, n-a venit nimeni să evalueze nimic. În schimb, unul dintre arbori, dezrădăcinat, se sprijină acum pe o creangă a unui copac învecinat și riscă să cadă peste un chioșc sau peste mașinile din parcarea laterală a blocului.
{gallery}cop-tig-feb-23{/gallery}
Nu este prima dată când primim la redacție sesizări privind arbori uscați pe domeniul public, care pot deveni pericole publice pentru cetățeni și bunurile lor. Ca de fiecare dată, sperăm ca solicitările gălățenilor îngrijorați să fie rezolvate în cât mai scurt timp, pentru a se evita o tragedie.

De această dată, sesizarea a venit din partea președintelui Asociației de Proprietari nr. 219 "Pescăruș" de pe strada Regiment 11 Siret nr. 50. Conform documentelor transmise, pe 15 februarie 2022, asociația a depus la Registratura Primăriei Galați o adresă prin care cerea îndepărtarea mai multor arbori uscați de pe spațiul verde aparținând de blocul G1, Țiglina I.

Răspunsul Primăriei a venit pe 7 martie 2022 și suna cât se poate de liniștitor, cel puțin în primele paragrafe. Adresa cu pricina fusese înregistrată în evidența Serviciului administrarea domeniului public și privat cu numărul 137/2022: „Un reprezentant al Primăriei va face o evaluare prealabilă în teren a stării fitosanitare și a gradului de îmbătrânire, respectiv, a pericolului pe care copacii îl prezintă asupra cetățenilor și bunurilor acestora. Ulterior se va înainta societății Gospodărire Urbană spre competentă soluționare”.

Finalul adresei oficiale lăsa loc de interpretări: „Din cauza numărului mare de solicitări venite din partea cetățenilor privind tăierea/fasonarea arborilor, prioritizarea acestora se va face ținându-se cont de numărul de înregistrare, de arborii evaluați fitosanitar și de urgențele ce pot apărea în urma intemperiilor pe parcursul anului. Mulțumim pentru înțelegere și pentru implicarea dumneavoastră în problemele comunității”.

Asociația de proprietari a avut răbdare un an întreg, numai că unul dintre arbori s-a înclinat, deja, periculos. Așa că, pe 30 ianuarie 2023, au adresat o nouă cerere Primăriei Galați.

Reamintind de adresa transmisă pe 15 februarie 2022, gălățenii i-au bătut obrazul administrației locale că nici până la această dată nu a venit nimeni să vadă măcar despre ce arbori este vorba: „În momentul de față, din cauza vânturilor puternice din ultima vreme, unul dintre arbori are tendința să cedeze din rădăcină, putându-se prăbuși peste mașinile din parcarea de pe strada Regiment 11 Siret sau peste un chioșc de pe trotuar. Așteptăm să corectați cu rapiditate nepăsarea subalternilor dumneavoastră legat de îndepărtarea arborilor uscați din jurul blocului G1”, scriu cetățenii.

Au atașat și fotografii dar, deocamdată, nu au primit niciun răspuns. Nici nu au informații că ar fi venit cineva să constate măcar dacă adresele sunt sau nu întemeiate. Iar îngrijorarea crește: „Se vede foarte bine cum iese o rădăcină ruptă a copacului. Arborele cu pricina se sprijină acum pe o creangă a unui copac învecinat”, după cum ne-a semnalat președintele asociației de proprietari. Poate că măcar acum municipalitatea va interveni.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

6 comentarii

postat de MIHAI Marți, 21 Februarie 2023 06:04 86.124.202.*** Link la comentariu

Delasare totala si a primarului dar si a galiganului ala de la GU ,care nu face nimic si incaseaza salar nesimtit de mare, 10000 E pe luna!!!!!RUSINE

postat de Iancu Jianul Marți, 21 Februarie 2023 06:49 5.13.195.*** Link la comentariu

Sa-l taie dansii personal si sa-l lase in fatza primariiei sau unde-si parcheaza primarul masina... bucatele! Sau... sa apeleze la o firma sa taie factura si primaria sa achite taxa! PAI NU SE POATE ASA! BAAA INCOMPETENTILOR!

postat de frectie Marți, 21 Februarie 2023 08:45 5.14.134.*** Link la comentariu

" ...din cauza numarului mare de solicitari" , 1 an dureaza evaluarea, 1 an inaintarea sesizarii catre Gospodarie Urbana si 1 an solutionarea

postat de Raul Marți, 21 Februarie 2023 09:12 5.14.131.*** Link la comentariu

Pe ei nu ii interesează copacii uscați! Cei verzi și sănătoși sunt considerați un pericol! Exemplul cel mai elocvent este teiul monument de Alba Iulia, în IC FRIMU. Copac sănătos fără pic de uscaturi sluțit cu cruzime!!!!

postat de iCs Marți, 21 Februarie 2023 09:25 86.124.201.*** Link la comentariu

nu au avut timp sa il taie, au fost alti copaci sanatosi de distrus, vezi teii de pe Domneasca.

postat de Cer Marți, 21 Februarie 2023 11:47 78.96.81.*** Link la comentariu

Trebuie sa moara cineva ca să ți trimita primaria un răspuns. Sa vedeți atunci cum plimba motanul de la unul la altul

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.