Cei mai zdruncinați monarhi ai lumii (2). De la „cel iubit” la „nebunul”
Carol al VI-lea al Franței (rege între 1380-1422)
Bietul rege, monarh al Sfântului Imperiu Roman, a intrat în istorie cu ambele picioare odată, pentru că a rămas în memoria cronicarilor drept „Carol Nebunul”. Asta după ce la începutul domniei fusese supranumit „cel iubit”.
Primul episod cunoscut al bolii sale mintale s-a petrecut la vârsta de 24 de ani, pe când se afla la o cavalcadă prin pădure. El a devenit agitat și dezorientat, ba, mai mult, și-a atacat suita cu sabia, ucigându-l pe unul dintre însoțitori, înainte de a fi imobilizat.
Se pare că nebunia a moștenit-o de la mama sa, dar aceasta venea (poate) și de la sângele de Habsburg. A dat nenumărate semne de „zdruncin”, printre care amnezii periodice (uita adesea cine este); altă dată a refuzat să se spele și să-și schimbe hainele câteva luni. Cu altă ocazie, a început să creadă că este făcut din sticlă; a cerut ca hainele sale să fie căptușite cu bare metalice protectoare ca să nu se spargă și a interzis să fie atins. Din cauza bolii a fost îndepărtat de la orice decizie.
În ciuda nebuniei, a deținut tronul (atenție!) vreme de 42 de ani, în timpul Războiului de 100 de ani!
Specialiștii de azi cred că era doar... puțin schizo-paranoic.
Carol al II-lea al Spaniei (rege între 1670-1700)
Împărat peste un teritoriu uriaș, întins peste mări și țări, Spania și coloniile sale, din America Centrală și de Sud până în Filipine, Carol al II-lea al Spaniei a fost un alt rezultat dezastruos al consangvinizării.
Pentru a-și păstra stăpânirea peste regatele Europei, Habsburgii (dinastie din care făcea parte și Carol al II-lea) s-au căsătorit, peste veacuri, aproape doar în familie: veri cu veri, unchi cu nepoate etc. Aceste evenimente genetice au avut urmări catastrofale, cea mai distinctivă marcă a Habsburgilor fiind prognatismul - încălecarea dinților mandibulei peste cei ai maxilarului, capitol la care regele Spaniei pare să fi fost campion absolut; se crede că din cauza acestei infirmități, nici nu putea mușca. În plus, avea o limbă atât de mare, încât nu putea vorbi. Ca să nu mai adăugăm că, în mod extrem de elegant, îi curgeau balele în permanență.
Ca detaliu intim, deși a avut două neveste, n-a avut copii, probabil din cauza unei impotențe maladive.
Dar asta n-a fost singura urmare a incesturilor. Carol al II-lea era nu doar desfigurat, dar și invalid fizic și, ceea ce-i mai grav, retardat mintal. Din această ultimă cauză n-a fost în stare să primească aproape niciun fel de educație și i s-a impus să se pieptene doar la adolescență. A fost tratat ca un bebeluș până pe la zece ani și nu i s-a cerut niciodată să se spele. Singura lui activitate „lucrativă” vreodată a fost vânătoarea în Parcul Escorial.
În afară de „micile” lui defecte, a rămas în istorie drept promotorul celui mai mare autodafe al Inchiziției, când au fost acuzate 120 de persoane, dintre care 21 au fost arse pe rug. Mai târziu, într-un neașteptat act de autoritate, a dispus ca Inchiziția să fie cercetată penal, dar dosarul a dispărut ulterior.
George al III-lea al Angliei (rege între 1760-1820)
Deși nu și-a văzut consoarta până în ziua căsătoriei, George al III-lea și Sophie Charlotte de Mecklenburg-Strelitz au avut împreună 15 copii!
La 12 ani după urcarea pe tron, George a început să dea primele semne de insanitate mintală: urla și insulta pe oricine îi ieșea în cale; de multe ori, îngrijitorii au fost nevoiți să-l pună în cămașă de forță. Tratamentele empirice i-au făcut, probabil, mai mult rău decât bine.
Nu mult după primele manifestări ale bolii, a fost catalogat drept suferind de porfirie, o maladie genetică (cauzată probabil de consangvinizare - căsătorie între rude apropiate) supranumită „boala vampirilor”, pentru că unul dintre simptome era înroșirea dinților.
În timp, a trecut prin mai multe episoade psihotice. În anii de început al bolii, a dezvoltat o obsesie pentru o femeie cunoscută de curând și a bănuit-o pe regină că era o impostoare care dorește să-l ucidă. O dată a crezut că Londra este inundată, alte dăți dădea ordine unor oficiali care muriseră de mult, iar altă dată a agresat sexual o servitoare.
După 39 de ani de domnie, taman când urma să fie debarcat de pe tron, ca prin minune, George al III-lea și-a revenit! Dar, după încă 21 de ani, aproape orb, a fost declarat nebun „definitiv”. S-a stins după 59 de ani și 96 de zile de domnie oficială, la șase zile după moartea celui de-al patrulea fiu. Medicii de azi cred că doctorii lui George al III-lea l-au tratat cu un pic mai mult arsenic decât îi e dat omului să suporte.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.