Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ce semnifică trecerea pe sub masă în Vinerea Mare

În zilele dinaintea Paștelui, una dintre tradiții este trecerea pe sub masă în Vinerea Mare. Acest eveniment are o simbolistică aparte pentru credincioși. Se spune că reprezintă faptul că fiecare dintre noi coboară în mormânt împreună cu Mântuitorul, tocmai pentru ca, mai apoi, să înviem și noi odată cu El, curățați de păcate. Coborârea în mormânt este una simbolică, prin trecerea pe sub masa pe care se află Sfântul Epitaf, pe care e întipărit trupul lui Iisus Hristos. În Vinerea Mare, preoții săvârșesc vecernia scoaterii Sfântului Epitaf. În timpul acestei slujbe, creștinii trec pe sub masa așezată în mijlocul bisericii, pe care se mai află crucea și Sfânta Evanghelie, obiecte bisericești pe care creștinii le sărută înainte de a trece pe sub masă. Oamenii trebuie să treacă de trei ori, cifră ce simbolizează cele trei zile în care trupul lui Iisus Hristos a stat în mormânt până la Înviere.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.