Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Primăria pregătește pentru atribuire noi locuri de parcare

Micro 19, Micro 20 și Micro 39 sunt cartierele în care, anul acesta, ar urma să fie atribuite noi locuri în parcările de reședință sau de domiciliu, după cum plănuiește Primăria municipiului Galați.

Deocamdată, administrația locală a lansat o achiziție publică pentru "Servicii de marcaje exterioare privind numerotarea codificată a locurilor de parcare din parcările de domiciliu/ reședință în municipiul Galați". Valoarea estimată a contractului este de 210.000 de lei fără TVA, iar criteriul de atribuire - "prețul cel mai scăzut".

După cum se arată în caietul de sarcini al procedurii, ar urma să fie marcate maximum 4.500 de locuri de parcare, pe durata a 12 luni. Primăria cere prestatorului să folosească vopsea galbenă, pe bază de polimeri, rezistentă la UV, la șocuri mecanice și abraziune, la trafic auto, îngheț, intemperii și la substanțe de deszăpezire și la sare.
La solicitarea noastră, Biroul de presă al Primăriei ne-a comunicat că, în cadrul acestui contract, vor fi retrasate locurile de parcare ale căror marcaje s-au șters, dar vor fi numerotate și altele noi, care urmează să fie supuse procedurii de atribuire, în cadrul unor noi etape ce urmează a fi demarate.

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Cristi Vineri, 28 Aprilie 2023 06:30 86.34.187.*** Link la comentariu

Sigur vopseaua va rezista si la bombardamentele rusesti...

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.