George Stângă: Legea salarizării este o reformă necesară și urgentă!
Președintele PNL Galați, deputatul George Stângă, a transmis în această săptămână o întrebare Ministerului Muncii și Solidarității Sociale prin care a solicitat informații cu privire la stadiul în care se află la ora actuală legea salarizării unitare, în contextul protestelor organizate de cadrele didactice.
„Nu putem avea un învățământ performant fără a reda demnitatea dascălilor. Acest lucru nu se poate face fără o salarizare adecvată. Solicitările cadrelor didactice pentru creșterea salariilor sunt îndreptățite, așa cum și președintele Klaus Iohannis spunea. Trebuie să avem grijă de profesori, astfel încât să aibă condițiile pentru a-și face treaba cum trebuie", a arătat George Stângă.
Potrivit liderului liberalilor gălățeni, în spațiul public, în contextul grevei din educație, a fost pusă pe tapet discuția privind legea salarizării. „Potrivit angajamentelor luate de țara noastră, această lege a salarizării unitare ar trebui să fie finalizată până pe data de 30 iunie 2023, fiind vorba despre un jalon în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență", a precizat George Stângă în întrebarea adresată ministrului muncii.
Președintele PNL Galați a arătat că, la rândul său, președintele Klaus Iohannis a solicitat ca Ministerul Muncii „să lucreze mai repede în privința noului proiect de lege a salarizării". „Este nevoie ca această lege să fie adoptată cât mai curând, în așa fel încât să fie eliminate anomaliile și inechitățile de salarizare", a spus George Stângă.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.