Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Fetească Regală de la Crama Bratu, locul I la nivel național

Crama Bratu din Tulucești a obținut Premiul I la etapa națională (marea finală) a concursului “Povești cu Vinuri Românești” organizat de compania BASF. Marea câștigătoare a podgoriei gălățene este Feteasca Regală (vin alb, sec) din recolta 2022, la categoria vinuri albe.
Jurizarea probelor de vin înscrise în concurs a fost asigurată de degustători experți, membri ai Asociației Degustătorilor Autorizați din România, recunoscută ca organizație profesională reprezentativă în analiza senzorială a vinurilor și băuturilor alcoolice din România.
În contextul în care toate probele de vin au fost evaluate ”în orb”, trebuie spus că premiul a fost obținut în competiție cu prestigioase case de vinuri, precum Domeniile Ovidiu, Crama La Salina sau Vitisim Cotești.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.