Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Show culinar în Piața Centrală

Începând de vineri, 26 mai, și până duminică, Piața Centrală din Galați se transformă și devine locul în care gălățenii sunt invitați să experimenteze gusturi inedite și să savureze produsele unor bucătării extraordinare. „Magneții” celor trei zile ale show-ului culinar din cea mai mare piață a Galațiului vor fi, fără îndoială, chefii Cătălin Rizea, Gheorg și Cătălin Scărlătescu, maeștri ai gastronomiei care vor pregăti și oferi o gamă diversă de surprize culinare, preparate prin tehnici inovatoare și cu ingrediente locale autentice.
„Live Traditional Cooking Show” – pentru că un astfel de festival culinar trebuie să aibă și un titlu pe măsură – a ajuns în acest an la a doua ediție și se desfășoară, așa cum spuneam, în perioada 26-28 mai, în Piața Centrală, începând cu ora 10,00.
Vineri, în prima zi, demonstrația culinară a lui Masterchef Cătălin Rizea va fi condimentată sonor de o petrecere cu taraf susținută de Ionuț Galani. Sâmbătă, „ștafeta” este preluată de Chef Gheorg (George Vitan) și formația Odeon, iar duminică, în ultima zi, de Chef Cătălin Scărlătescu și Taraful Victor Florea, Anne Marie și Lucian Vintilescu.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

1 comentarii

postat de DC Vineri, 26 Mai 2023 04:22 92.83.60.*** Link la comentariu

Pâine și circ. Totul este gratis, bineînțeles !

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.