Temperamentul și boala lui Mihai Eminescu

Contemporan cu Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale îi face poetului următorul profil psihic: "Eminescu avea un temperament instabil, vesel şi trist, comunicativ şi ursuz, mulţumindu-se cu nimic şi nemulţumit de toate". G. Panu, în "Amintiri de la «Junimea» din Iaşi", aduce date în plus în privinţa temperamentului lui M. Eminescu: "Eminescu avea şi momente bune, când era vesel şi glumeţ, deşi întotdeauna cu o umbră de melancolie".

În legătură cu boala de care a suferit Mihai Eminescu, s-au făcut mai multe presupuneri (paralizie generală progresivă, intoxicaţie etc). În realitate, Eminescu suferea de psihoză maniaco-depresivă, boală întâlnită şi la alţi fraţi ai săi, care au murit de tineri (conform Gh. Brânzei, "Psihiatrie", Ed. Didactică şi Pedagogică, 1981). De asemenea, mulţi mari scriitori au suferit de psihoză maniaco-depresivă: Byron, Musset, Goethe, Hemingway, Călinescu ş.a.
Creaţia poetică a lui Eminescu se întinde pe durata a 20 de ani (1866-1886), însă capodoperele sale lirice au fost publicate într-un singur an - 1883, chiar anul declanşării bolii. Oare nu acest ultim stres intens şi prelungit a fost factorul care a declanşat boala familială latentă?
Psihoza maniaco-depresivă este o boală psihică ereditară, care apare între 30 şi 40 de ani, manifestându-se prin alternanţa între perioade maniacale (euforice) şi perioade melancolice (depresive). Cu timpul, perioadele depresive devin mai frecvente şi prelungite.