Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Mai în glumă, mai în serios. De ce nu m-ai felicitat, măi, de onomastica mea?!?

M-au sunat marți, seara târziu, două persoane: un Marian și o Mariană, ca să-mi reproșeze că nu i-am felicitat de ziua numelui. M-am mai confruntat cu asemenea imputații și în alte rânduri și de fiecare dată am oferit aceleași explicații, care, mi se pare mie, sunt de cel mai elementar bun-simț.
Ocaziile respective au fost generate de două evenimente - importante, da, din punct de vedere religios - dar cu totul nepotrivite pentru a sărbători ceva.
Primul este cel de marți: Adormirea Maicii Domnului. Cum să feliciți pe cineva cu așa un prilej sinistru?! Este ca și cum te-ai duce la o înmormântare și le-ai spune rudelor decedatului, la căpătâiul sicriului, "Să trăiască defunctul, mă bucur pentru voi, unde au loc felicitările, masa și dansul?"
Al doilea eveniment religios se petrece tot în luna august: tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Și iar îmi vine în minte o urare chiznovatică, "Ei, cum a fost cu descăpățânarea? Cum te-ai simțit? Mă bucur pentru tine și îți doresc la cât mai multe!"
Cu Paștele e ceva mai complicat, pentru că două evenimente - unul tragic și unul hai să zic mai vesel - au loc la trei zile distanță: crucificare și moartea lui Iisus în chinuri, apoi învierea și anunțul că există viață și după moarte, o chestie cu adevărat îmbucurătoare.
Dar ce faci dacă cineva, un Cristian sau o Cristină, îți cer felicitări? În ce zi le dai, ce le urezi, ce ton folosești, zâmbești sau nu?! De crucificare, cu o față tristă și ochii plecați? De Înviere, cu un zâmbet calm, palmele încrucișate pe abdomen și ochii îndreptați către ceruri?
Am întrebat câțiva preoți cum să fac de asemenea sărbători. Mi-au răspuns, unanim, cum e normal: să feliciți de nașterea Maicii Domnului, pe 8 septembrie, de nașterea Sântului Ioan Botezătorul, pe 24 iunie, și de Nașterea Domnului, Crăciunul, pe 25 decembrie.
La mintea cocoșului, nu?

Evaluează articolul
Fii primul care votează
IV

Articole înrudite

6 comentarii

postat de ICTosca Joi, 17 August 2023 05:35 5.13.143.*** Link la comentariu

Pai vezi daca nu esti "patriot" adevarat, domnule ! Daca erai un bun roman,"urmas de dac" aidoma d-nei IVANOVICI sos-oaca stiai cum ca, "gelulele" se bucurau la maxim cand vre-o unul dintre ei se carabanea catre Zalmoxes....Mancau viezure cu varza, beau bere noroc la pet si se tot felicitau intre ei

postat de Gabriel Joi, 17 August 2023 05:44 193.230.156.*** Link la comentariu

Totuși la majoritatea sfinților, fie cu cruce roșie, fie cu cruce neagră, ziua de prăznuire consemnată în calendar este cea în care au murit. Considerentul este că acela este momentul în care au dobândit sfințenia.

postat de Teach Joi, 17 August 2023 06:41 86.124.202.*** Link la comentariu

În Biserica Ortodoxă noi îi sărbătorim pe majoritatea sfinților atunci când ei trec la Domnul, mucenicește sau pe cale naturală. Deci pe 15.08 le spunem cu multă bucurie "La mulți ani!" tuturor Mariilor și Marinilor din viața noastră

postat de Marian Tonea Joi, 17 August 2023 07:11 86.124.201.*** Link la comentariu

@Teach, pentru ca e plina țara de mergători în genunchi, habotnici ca tine, de-aia spui La mulți ani

postat de Sorin Joi, 17 August 2023 09:55 81.12.150.*** Link la comentariu

Fiecare e liber sa sărbătoreasca sau nu ziua de 15 August. 1. Ziua de 15 August este în Calendar sub denumirea "Adormirea Maicii Domnului" nu "Sf. Maria"; 2. Nimeni nu sărbătorește Moartea Lui Isus ci Învierea sau Nașterea lui Isus; 3. Sfinții sunt sărbătoriți în zilele când au murit. Alegeti|!

postat de Un cititor Sâmbătă, 19 August 2023 00:35 178.138.96.*** Link la comentariu

V-ati gandit ca este potrivit ca Marian si Mariana sa fie sarbatoriti pe 8 septembrie pentru ca atunci este Sf. Maria(Mica) si pe 9 septembrie este Sf. Ana? Maria-Ana! Mariana! Ba chiar Ana-Maria sau Anamaria, uneori! Pana la urma, sigur ca fiecare procedeaza cum stie si cum simte.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.