Ambasadorul Franţei vine la Galaţi
Noul ambasador al Franţei în România, Nicolas Warnery, va fi prezent la Galaţi, vineri, 3 noiembrie 2023, la manifestarea care va celebra 105 ani de la armistiţiul din 11 noiembrie 1918, care a pus capăt Primului Război Mondial. Nicolas Warnery a preluat funcția de ambasador al Republicii Franceze în România pe 8 septembrie 2023.
Evenimentul de la Galaţi, care va avea loc la Careul Militar Francez din Cimitirul "Eternitatea", de la ora 11,00, este organizat de Fundaţia "Ikon" (preşedinte, Mărioara Popa), în parteneriat cu Ambasada Republicii Franceze în România şi cu şcoli şi instituţii publice locale.
La manifestarea care-i va omagia pe cei 61 de francezi căzuţi la Galaţi în timpul primei conflagraţii mondiale, va lua parte şi ataşatul militar francez pentru România, Republica Moldova şi Bulgaria, colonel Pierre Pacqueteau.
Cu aceeaşi ocazie, vor fi aniversaţi şi cei 101 ani trecuţi de la decorarea oraşului Galaţi cu Crucea de Război ("Croix de Guerre") a Franţei, de către generalul Henri Berthelot.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.