Restaurant redeschis de Protecția Consumatorilor, după mai bine de o lună
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Galați a anunțat că, luni, 20 noiembrie, ca urmare a reverificării efectuate și a remedierii tuturor deficiențelor, s-a decis redeschiderea restaurantului turcesc "Ada", de pe strada Gării nr. 55. Unitatea, aparținând Societății Ali Baba Doner Kebab SRL, fusese închisă temporar pe 16 octombrie, în urma unui control al comisarilor Protecției Consumatorilor.
La controlul de luna trecută au fost constatate mai multe abateri vizând condițiile de igienă, ustensilele și materiile prime folosite, lipsa autorizației sanitar-veterinare și a informațiilor privind substanțele alergene și declarația nutrițională pentru mâncărurile preparate.
Comisarii CJPC Galați au aplicat atunci două amenzi de 13.000 de lei și un avertisment, au oprit definitiv de la comercializare produsele alimentare neconforme și au decis oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea aspectelor constatate. Remediere care, iată, s-a produs în mai mult de o lună de zile.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.