”Ajut, deci exist”
„Ajut, deci exist”, este numele proiectului implementat de elevii unui liceu din Galaţi împreună cu reprezentanţii Bisericii „Nașterea Maicii Domnului”. Enoriașii parohiei, cu binecuvântarea ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos și în parteneriat cu Liceul Teoretic „Marin Coman“ au desfășurat mai multe activităţi culturale, misionare și social-filantropice. Elevii clasei a IX-a de la unitatea de învăţământ menţionată, sub îndrumarea dirigintei, prof. Ancuţa-Maria Pavel, au mers la sfânta biserică, unde au participat la un dialog, având ca temă „Familia și persoanele vârstnice“. Împreună cu consilierul educativ, prof. Maria Vlase, și prof. Nicoleta Ioniţă, însoţiţi de preotul Corneliu Drescanu, tinerii au mers la persoanele în vârstă din parohie, oferindu-le alimente de bază, fructe și legume. Astfel, elevii au învăţat ce înseamnă să fii darnic și au promis că vor reveni și de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.