Șapte săptămâni de spectacole și artiști de renume, la Festivalul Internațional „Leonard”. Cât costă biletele

Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” celebrează 70 de ani de activitate artistică prin cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Internațional „Leonard”. În perioada 18 octombrie – 28 noiembrie, publicul este invitat să se bucure de nouă evenimente ce reunesc capodopere ale repertoriului universal de operă.
Potrivit unui comunicat de presă transmis redacției, în acest an aniversar, soliștii, orchestra, corul, baletul și întreaga echipă tehnică pregătesc cu dăruire o ediție specială a Festivalului Internațional „Leonard”, în care tradiția se întâlnește cu noi viziuni artistice. Programul propune publicului povești nemuritoare despre iubire, sacrificiu, prietenie și destin, aduse la viață prin forța expresivă a muzicii și talentul interpreților.
Biletele pentru spectacolele festivalului au prețuri cuprinse între 108 lei și 54 de lei. Sunt disponibile online, prin intermediul platformei BLT, precum și la casieria instituției.
„La Traviata”
Festivalul începe duminică, 18 octombrie, ora 18:30 cu premiera operei „La Traviata” de Giuseppe Verdi, titlu cu o semnificație aparte pentru istoria instituției, fiind prima operă interpretată pe scena liricului gălățean.
„Noua montare creează o punte între trecutul și prezentul teatrului, reafirmând continuitatea tradiției lirice gălățene printr-o reinterpretare a uneia dintre cele mai îndrăgite capodopere ale repertoriului universal.
Spectacolul poartă semnătura a două personalități marcante ale teatrului muzical internațional: regizorul italian Paolo Bosisio, profesor universitar la Universitatea de Arte din Milano și președintele de onoare al Festivalului, și scenograful Domenico Franchi (Italia).
Viziunea acestora aduce în prim-plan drama societății pariziene din perioada Belle Époque, în care personajele devin părți ale unui mecanism social rigid, ce nu lasă loc iubirii, compasiunii sau mântuirii. Montarea este completată de coregrafia Florentinei Ștefan, iar sub bagheta dirijorului Andreas Schein vor evolua tinerii soliști ai operei, alături de orchestra, corul și baletul teatrului”, precizează Teatrul „Leonard”.
Capodopere verdiene și povești despre iubire și sacrificiu
Pe 25 octombrie, ora 18:30, publicul va putea urmări opera „Pescuitorii de perle” de Georges Bizet, o poveste emoționantă plasată pe țărmurile exotice ale insulei Ceylon, în care prietenia și iubirea sunt puse la încercare de convențiile sociale. Rolurile principale vor fi interpretate de soliștii Lorena Mărginean, Adrian Mărginean, Constantin Lupu și Sebastian Băncilă, alături de corul, orchestra și baletul teatrului, sub conducerea muzicală a dirijorului invitat Traian Ichim.
Luna octombrie se încheie cu o altă capodoperă a repertoriului verdian, „Rigoletto”, programată pe 31 octombrie, ora 18:30. În atmosfera fastuoasă și plină de intrigi a curții ducale, se conturează drama unui bufon a cărui ironie nemiloasă ascunde o iubire nemărginită pentru fiica sa. O distribuție specială, cu soliști de renume internațional, va da viață acestei opere, sub bagheta dirijorului italian Leonardo Quadrini.
Noiembrie – recitaluri și mari creații ale repertoriului liric
Prima întâlnire muzicală a lunii noiembrie este dedicată rafinamentului muzicii de cameră. Pe 1 noiembrie, ora 19:00, Trio Academik propune un recital în care dialogul instrumental și vocal, sensibilitatea interpretativă și virtuozitatea se reunesc într-o seară aparte. Ansamblul este alcătuit din trei profesori ai Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași: Petrea Gîscă (corn), Aurelia Simion (pian) și tenorul Ion Urdeș.
Pe 8 noiembrie, ora 18:30, atmosfera vibrantă a Sevillei prinde viață în opera „Carmen” de Georges Bizet. „Ritmurile seducătoare, personajele puternice și intensitatea dramatică transformă povestea despre iubire, libertate și gelozie într-una dintre cele mai cunoscute și apreciate creații ale repertoriului universal. Alături de soliștii, orchestra, corul și baletul teatrului vor evolua invitații: Florentina Soare (Brașov) și Doru Iftene (Constanța), sub conducerea muzicală a dirijorului Andreas Schein”, transmite Teatrul „Leonard”.
„Înveșmântată în splendoarea unei epoci apuse, opera «Lucia di Lammermoor» aduce în prim-plan conflictul dintre iubire și obligațiile familiale, vulnerabilitatea feminină și consecințele devastatoare ale manipulării. Spectacolul îi va reuni pe soliștii, orchestra, corul și baletul liricului gălățean, sub bagheta dirijorului Nicolae Dohotaru, directorul Teatrului Național de Operă și Balet «Maria Bieșu» din Republica Moldova”, dezvăluie instituția de cultură. Spectacolul este programat în data de 15 noiembrie, de la ora 18:30.
Recital la Casa Artelor
Miercuri, 18 noiembrie, ora 19:00, cea de-a XXII-a ediție a Festivalului „Nae Leonard” propune o întâlnire cu muzica vocală în atmosfera elegantă a Casei Artelor. Recitalul va aduce în fața publicului unele dintre cele mai îndrăgite arii și lieduri din repertoriul vocal, în interpretarea sopranei Maria Voicu (Constanța) și a mezzosopranelor Silvia-Alice Niță și Mădălina Postolache, acompaniate la pian de Diana Dogaru.
„Turandot”
Unul dintre titlurile de referință ale ediției din acest an a Festivalului este „Turandot” de Giacomo Puccini, programat pe 22 noiembrie, ora 18:30. „Celebră pentru dramatismul său și pentru paginile muzicale de o intensitate expresivă extraordinară, opera dezvăluie o poveste despre iubire, sacrificiu și puterea sentimentelor de a învinge teama și orgoliul. Spectacolul va beneficia de prezența unor invitați de excepție: soprana Maria Cristina Bellantuono (Italia), tenorul David Baños (Spania) și dirijorul Victor Dumănescu (Cluj-Napoca)”, anunță Teatrul „Leonard”.
Remus Azoiței, pe scena gălățeană
Cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Internațional „Leonard” se va încheia pe 28 noiembrie, ora 19:00, cu un concert simfonic ce îi va aduce pe scenă pe renumitul violonist Remus Azoiței și pe dirijorul Tiberiu Soare, alături de orchestra simfonică a Teatrului. Prezența violonistului gălățean Remus Azoiței conferă o semnificație aparte acestui eveniment, reunind pe aceeași scenă tradiția muzicală a orașului și excelența interpretativă. Sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, concertul va celebra virtuozitatea instrumentală și forța expresivă a muzicii simfonice, oferind un final festiv celor șapte săptămâni dedicate artei muzicale.
Tradiție, pasiune și excelență
„Dincolo de diversitatea repertoriului și de prezența invitaților internaționali, ediția aniversară a Festivalului Internațional «Leonard» reprezintă un omagiu adus celor 70 de ani de activitate a instituției și tuturor celor care au contribuit, de-a lungul timpului, la consolidarea identității sale culturale. În spatele fiecărei reprezentații se află sute de ore de pregătire și repetiții, precum și efortul comun al soliștilor, instrumentiștilor, coriștilor, balerinelor și echipei tehnice. Împreună, aceștia dau viață unor povești care continuă să emoționeze generații de spectatori și să păstreze vie tradiția muzicală la Galați.
Așadar, dragi gălățeni, sunteți invitați să celebrați alături de artiștii Teatrului «Nae Leonard», șapte decenii de tradiție, pasiune și excelență artistică la Dunărea de Jos”, transmite instituția de cultură.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.