Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Stațiunea Mamaia își caută un nou logo

La mare, la soare, brandurile au valoare! De aceea, în ultimul an, Mamaia și-a schimbat logoul și sloganul de două ori. În speranța că a treia oară-i cu noroc, Organizaţia de Management a Destinaţiei (OMD) Mamaia - Constanţa dă startul înscrierilor la concursul pentru noile logouri ale stațiunii, relatează Aleph News, citat de Mediafax. Până când va avea logo nou, imnul rămâne același.

OMD Mamaia - Constanţa a anunţat că etapa de înscrieri a concursului naţional de soluţii creative pentru noile logo şi slogan ale destinaţiei turistice Mamaia s-a încheiat, cu 86 de înscrieri, dintre care 22 de agenţii de design şi publicitate, restul fiind freelanceri.

"În următoarea perioadă urmează validarea tehnică, apoi votul juriului şi selecţia celor zece nominalizări pentru etapa votului. Acestea vor fi anunţate public pe 12 februarie, urmând ca ulterior să fie supuse unei noi etape de jurizare", conform unui comunicat de presă transmis de OMD Mamaia - Constanţa. În următoarea etapă, pentru cele zece propuneri selectate va exista un vot public desfăşurat online. "Selecţia finală a celor trei propuneri finaliste se va face luând în considerare 40% votul publicului şi 60% votului juriului", a declarat preşedintele OMD Mamaia - Constanţa, George Măndilă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

1 comentarii

postat de George Vineri, 26 Ianuarie 2024 07:02 84.117.46.*** Link la comentariu

Dacă mai era Mazăre la primăria Constanța, stațiunea Mamaia era arhiplină de turiști români și străini !!!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.