Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Incident aviatic după o lansare de parașutiști

O aeronavă de tip AN2 a fost implicată într-un incident, vineri dimineaţă, pe un câmp din apropierea municipiului Buzău, nefiind înregistrate victime. Aeronava aparţine Aeroclubului României şi, potrivit primelor informaţii, incidentul s-ar fi întâmplat la aterizare.

"O aeronavă care aparţine Aeroclubului României a fost implicată într-un incident în dimineaţa aceasta, nu s-a prăbuşit, incidentul s-a petrecut la aterizare. La bord se afla echipajul format din pilot şi copilot, amândoi sunt bine, nu sunt răniţi, nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Se desfăşoară o investigaţie pe care o desfăşoară Autoritatea de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile, când o să avem informaţii, vor fi publicate", a declarat, pentru Agerpres, director în cadrul Aeroclubului României, Dan Chiriac.

Potrivit conducerii aeroclubului, avionul executa misiuni de lansare a unor paraşutişti. "Avionul lansase nişte paraşutişti şi revenea după lansarea respectivă. Avionul a suferit pagube", a subliniat reprezentantul Aeroclubului României.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.