Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Se redeschide Biblioteca Estivală, în Grădina Publică

Biblioteca Județeană "V.A. Urechia" și Consiliul Județean Galați, cu sprijinul Primăriei municipiului Galați, organizează, în Grădina Publică, în perioada 17 iunie - 6 septembrie 2024, de luni până vineri, zilnic, de la ora 9.00 la ora 13.00 și de la ora 17.00 la ora 20.00, un program estival de vacanță dedicat tuturor categoriilor de public, dar în mod special copiilor și adolescenților, care vor beneficia de jocuri interesante, activități de explorare, recitaluri și lansări de carte, lecturi publice. Totodată, vor fi puse la dispoziția celor interesaţi cărți pentru copii, reviste, ziare, jocuri de societate, jocuri interactive de tip șah, scrabble, rummy etc.
Pe lângă activitățile recreative și educaționale menite să stimuleze curiozitatea, abilitățile practice, creativitatea și să satisfacă nevoia de petrecere a timpului liber în moduri cât mai diverse, vor fi oferite şi servicii specifice de bibliotecă. Mai mult, în condițiile în care sediul central al bibliotecii este închis pentru reabilitare, gălățenii vor primi în continuare sprijin, în cadrul Bibliotecii Estivale, pentru accesarea de servicii publice disponibile online, în cadrul proiectului "Servicii în sprijinul comunității".

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.