Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Intervenție extremă pentru un bărbat sătul de viață

Un localnic în vârstă de 57 de ani, din Fârțănești, a fost salvat în ultima clipă luni, 24 iunie, după ce a încercat să pună în aplicare un plan extrem

Copleșit de gânduri negre, omul ar fi decis să își încheie socotelile cu viața și poate și-ar fi dus ideea la capăt dacă nu ar fi atras atenția vecinilor. Și-a dat foc la casă, flăcările alertându-i pe martorii care au sunat la 112. Pompierii ajunși la fața locului au constatat însă o grozăvie și mai mare și au cerut ajutoare suplimentare pentru proprietarul aflat într-o evidentă stare de pericol.

”Inițial, localnicii au anunțat un incendiu la gospodăria bărbatului, dar când au ajuns pompierii de la punctul de lucru Târgu Bujor, incendiul fusese stins de cetățeni. Pe fondul arsurilor de gradul unu, a fost solicitat un echipaj SAJ, care a stabilizat bărbatul și a solicitat intervenția elicopterului SMURD deoarece victima avea o plagă de zece centimetri în zona gâtului și pierduse mult sânge”,  a precizat cpt. Dan Ionașcu, purtătorul de cuvânt al ISU Galați.

Bărbatul a fost transportat cu elicopterul la Spitalul de Urgență din Galați, pentru îngrijiri medicale. După ce medicii vor stabili că este în afara oricărui pericol, este posibil să fie transferat și la Psihiatrie, pentru ajutor de specialitate. 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.