Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Firmă de ambarcațiuni din Galați, amendată de Garda de Mediu

În urma unui control la o unitate din Galați specializată în construcții și reparații de ambarcațiuni sportive și de agrement, comisarii Gărzii de Mediu Galați au depistat mai multe nereguli. Acestea constau în depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor periculoase și reciclabile în amestec, în butoaie și recipiente de diferite dimensiuni, lipsa documentelor necesare autorizării activității de construire și reparare a ambarcațiunilor din punct de vedere al protecției mediului, precum și lipsa evidenței gestionării deșeurilor și a documentelor privind trasabilitatea acestora.

Ca urmare, comisarii gălățeni ai Gărzii de Mediu au impus interzicerea desfășurării activităților până la obținerea autorizației de mediu, colectarea separată a deșeurilor și predarea acestora către unități autorizate și transmiterea formularelor de transport deșeuri către autorități.

Conform legislației de mediu, s-a aplicat o amendă de 50.000 de lei și s-a dispus sistarea activităților desfășurate la punctul de lucru din Galați.
„Aceste măsuri și sancțiuni au fost aplicate pentru a asigura conformitatea cu reglementările de mediu și protecția sănătății publice”, afirmă Garda de Mediu Galați într-o informare, fără să precizeze numele firmei sancționate.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

2 comentarii

postat de Un patit Marți, 25 Iunie 2024 07:02 82.79.138.*** Link la comentariu

Nu a cotizat unde trebue, genul de nereguli, prezentate aici, sunt mai peste tot si ploua…

postat de Rosca Miercuri, 26 Iunie 2024 10:57 86.120.239.*** Link la comentariu

La iesire din Galați vis a vis de borcan da unu cu fiare vechi foc la cabluri toata noaptea. Nu-l mai vede nimeni

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.