Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Procesiune cu Icoana Maicii Domnului Prodromiţa

În ziua de 12 iulie, când se face cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromiţa de la Muntele Athos, la biserica gălăţeană "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Galaţi a fost prilej de mare bucurie duhovnicească. În ajunul sărbătorii, cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Casian, s-a desfăşurat tradiţionala procesiune cu replica fidelă a icoanei, adusă din patrimoniul sacru al Reşedinţei arhiepiscopale din Galaţi. La evenimentul duhovnicesc au participat slujitori din administraţia eparhială, preoţi din municipiul Galaţi şi credincioşi din mai multe comunităţi parohiale. După ce clericii şi credincioşii prezenţi au mers în procesiune cu icoana pe aleea principală a bisericii, odorul a fost aşezat spre închinare. La final, protoiereul de Galaţi, Valentin Rădoi, a transmis mesajul de binecuvântare al chiriarhului Dunării de Jos şi le-a vorbit credincioşilor despre istoria acestei icoane şi minunea petrecută în urmă cu 161 de ani la Galaţi. În 1863, în drum spre Muntele Athos, sfânta icoană s-a oprit, pentru o zi şi o noapte, în biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena". În biserică, un zugrav necredincios a căutat să oprească poporul evlavios de la cinstirea icoanei şi, în acea clipă, icoana s-a întunecat. Zugravul s-a îngrozit când a văzut că Maica Domnului din icoană l-a privit cu asprime şi s-a pocăit, din denigrator devenind cel mai mare mărturisitor.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

3 comentarii

postat de Firoscosul Duminică, 14 Iulie 2024 12:32 86.120.239.*** Link la comentariu

Povesti,povesti, povesti,in timp ce alții lupta să scoată pâinea cea de toate zilele cu sudoarea frunții,alți plimba tablouri.....și aceea,tot munca,nu?

postat de Christian Luni, 15 Iulie 2024 04:24 5.13.168.*** Link la comentariu

Sa ne spună și nouă domnul preot , unde este scris în biblie sa cinstim icoanele?

postat de Clopotarul de serviciu Luni, 15 Iulie 2024 06:00 89.136.237.*** Link la comentariu

În poză se pot vedea ,,trupele" vânzătorilor de iluzii la defilare. În altă ordine de idei, dacă icoanele ,,fac minuni", de ce nu opresc războiul din vecinătatea noastră, de ce nu înlătură bolile incurabile, cărora cad victime și copiii. DE CE???

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.