Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

O doctoriță din Brăila a fost ucisă în propriul cabinet

O doctoriță stomatolog din Brăila a fost găsită moartă, marți seara, în cabinetul medical în care își desfășura activitatea. Aceasta a fost descoperită de soțul ei, tot medic stomatolog, care a ajuns la cabinetul soției sale îngrijorat de faptul că femeia nu se întorsese acasă. Doctoriţa a fost găsită fără suflare, înjunghiată cu un cuțit în zona gâtului. Se pare că fapta s-a petrecut în momentul în care asistenta care o ajuta la cabinet a ieșit din clădire pentru a merge la un magazin din zonă.
Marina Gavril avea 41 de ani și era medic stomatolog. Cei doi soți medici erau cunoscuți în comunitatea brăileană, surse din anturajul acestora spunând că oamenii intenționau să practice medicina stomatologică și în Galați.
În acest moment, nu există indicii cu privire la ce l-ar fi determinat pe criminal să comită acest act, iar printre suspecți se află inclusiv soțul femeii. "La data de 16 iulie a.c., în jurul orei 21.25, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul, că pe strada General Eremia Grigorescu din municipiul Brăila, o femeie ce prezintă urme de violență a fost găsită decedată, într-un cabinet stomatologic. La fața locului s-au deplasat procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila și echipele operative din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, în vederea efectuării cercetărilor", se arată în comunicatul transmis de reprezentanții IPJ Brăila.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.