Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cum a devenit Școala 29 un model de bună practică în educație și administrație

Știm că de la educație pornește totul, iar rezultatele nu întârzie să apară atunci când există preocupare din partea dascălilor, dar și a autorităților care trebuie să se implice și să aloce resursele necesare. Iar Școala Nr. 29 este un exemplu de succes. După ce Primăria municipiului Galați a realizat modernizarea clădirii școlii, acum se lucrează la noua sala de sport.

Școala Nr. 29 are o tradiție frumoasă în cartierul Micro 19 și este un adevărat reper pentru educația gălățeană, pentru că an de an copiii de aici obțin rezultate foarte bune.

În aceste zile se lucrează intens la noua sală de sport, unde structura a fost deja realizată. Este vorba despre un proiect derulat de Compania Națională de Investiții în valoare de circa 8 milioane de lei, partea de utilități fiind asigurată de către Primăria municipiului Galați. Sala de sport va avea o suprafață construită desfășurată de 1.270 de metri pătrați, o capacitate de peste 100 de locuri, vestiare, grupuri sanitare etc. Practic tot ce este necesar pentru susținerea sportului în rândul copiilor.

Nu este singura investiție realizată aici. În toamna anului trecut s-au încheiat lucrările pentru reabilitarea și eficientizarea energetică a clădiri școlii, după ce Primăria municipiului Galați a obținut fonduri europene în acest scop.

Astfel, s-au executat lucrări de reabilitare termică, reabilitare termică a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum, instalare a unor sisteme alternative de producere a energiei, instalarea unui sistem de panouri solare fotovoltaice, modernizare a instalației de iluminat aferente clădirii.

De asemenea, lucrările au vizat și refacerea tencuielilor degradate interioare și exterioare (fațade); refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenții; crearea de facilități pentru persoanele cu dizabilități etc. Valoarea totală a proiectului cu finanțare europeană a fost de 1.853.506,09 lei cu TVA.

Prin urmare, grație investițiilor fără precedent care se realizează în orașul nostru în educație, școlile gălățene vor oferi în continuare garanția unei educații de calitate, oferind copiilor cele mai bune condiții pentru dezvoltare.

Cezar Gorovei

(P)

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

4 comentarii

postat de adygl Miercuri, 31 Iulie 2024 03:27 92.86.16.*** Link la comentariu

Gratie investiilor si a culorii politice, altfel nu se realiza nimic. A furat , dar a si facut.

postat de Ahaha Miercuri, 31 Iulie 2024 10:01 95.76.59.*** Link la comentariu

Ce gluma buna! Nu mai stim ce inseamna "model de buna practica"? Adica, primaria finanteaza o scoala si tot ea isi da aceasta scoala drept exemplu...de urmat ? ?

postat de Sorin Miercuri, 31 Iulie 2024 20:05 78.96.86.*** Link la comentariu

Pe terenul din curtea Scolii 41(Grigorie Teologul) de ce nu faceti sala de sport? Este ditamai terenul lasat liber sa creasca buruienile. S-a tot zis ca se face, dar vad ca nu se intampla nimic. Iarna, orele de sport e aproape imposibil de realizat. Sau aceste fondurile merg doar pt "anumite" scoli?

postat de Alina Joi, 1 August 2024 19:40 5.13.139.*** Link la comentariu

Scoala de fite pe banii parintilor care platesc pentru meditatiile copiilor. Ore scurte de ± 2 ani. Putini profesori isi dau interesul, majoritatea au intrat pe pile sau numiti politic. Sa amintim si de abuzurile asupra copiilor despre care nu se vorbeste?

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.