Soluția tehnică de pe podul de la Brăila „nu e corectă”
"Mi-e clar că soluția tehnică nu e corectă", a spus ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, citat de Mediafax, despre asfaltul turnat pe podul de la Brăila, afirmând că va fi implementată o nouă soluție tehnică
"Eu cred că e bine să facem o clarificare. Noi, în acest moment, nu am semnat recepția. Mi-e clar mie, ca nespecialist în drumuri, că soluția tehnică din proiect, implementată de acea companie, nu e una bună, pentru că de vreo trei ori s-a dat jos asfaltul, s-a aplicat aceeași soluție și există în continuare aceleași probleme. Deci e clar că e o soluție tehnică proastă", a spus Sorin Grindeanu.
El afirmă că priza între asfalt și tablier nu este corectă. "Au venit și au propus, în urmă cu o săptămână, o nouă soluție tehnică, una care, spun ei, odată aplicată nu va mai oferi acest disconfort. Urmează ca specialiștii din CNAIR să analizeze rapid propunerea, iar după ce va fi acceptată va fi pusă rapid în practică", a încheiat Grindeanu.





Ne-ai tampit cu nesemnarea receptiei. Grindeanule, tu intelegi bre, ca pe pod se circula ? In ce tara civilizata ai mai vazut matale porcaria asta care se petrece doar la noi ?
Daca afirmi ca esti "nespecialist in drumuri", ce nu te duci invartindu-te , sa lasi pe altii mai priceputi decat tine? Poate vina iti apartine; ca ai dat drumul la trafic inainte de finalizarea lucrarilor!
Sigur ca da, si marmota facea o ....... ursului. La dus spre Macin, nu s-a stricat deloc asfaltul, camioanele lor se duc goale. Doar la intoarcere sunt pline ochi cu piatra. Cine oare detine firmele care exploateaza piatra in zona? De ce nu s-a dat drumul la cântar? De asta nu are ursu' coada...
parca podul de la Braila e primul de acest tip din lume.si acum gandim marea gandire. Tabla aia trebuia sa aiba pe ea striatiuni metalice care sa tina safaltul sa nu fuga ca pe gheata, nu mai vorbim de compozitia asfaltului. Niste penibili.
TIR-uri încărcate peste măsură au traversat podul pe căldura de foc fără ca nimeni să plătească o taxa ! Dacă traversarea cu bacul era taxată de ce nu ar putea fi taxată și traversarea podului ? Pentru ca .. automobile ! Adică adunăm masa electorală ce votează cu noi !