Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Galaţiul - al doilea cel mai curat aer din ţară

O analiză de performanță urbană a celor 41 de municipii reședință de județ din România arată că Galaţiul se află pe locul al doilea în ţară în ceea ce priveşte calitatea aerului

Cel mai curat aer este în Reșița, iar în spatele Galaţiului se află oraşele Sf. Gheorghe, Brăila, Tg. Jiu, Focșani, Slobozia, Satu Mare, Tulcea și Zalău.

În cadrul analizei au fost agregate valorile monitorizate de Ministerul Mediului pentru patru parametri: NO2 (dioxid de azot), NOx (oxizi de azot), PM10 (particule în suspensie cu diametrul de 10 micrometri sau mai puțin), PM2.5 (particule în suspensie cu diametrul de 2.5 micrometri sau mai puțin). S-au luat în calcul valorile anuale ale celor patru parametri, publicate pe platforma calitateaer.ro, pentru stațiile situate în cele 41 orașe reședință de județ, pe perioada 2021-2023.

Conform datelor ministerului, unele municipii, în special orașe mari, prezintă depășiri ale valorilor-limită stabilite de lege la cel puțin un parametru din cei analizați. Astfel, orașe cu o calitate a aerului mai slabă sunt: Deva, Suceava, Pitești, Brașov, Tg. Mureș, Constanța, Craiova, Timișoara, Cluj-Napoca, București, Ploiești și Iași.
Calitatea aerului este unul dintre cei 51 de indicatori de performanță măsurați de City Index, în cadrul unei analize lansate de Institutul pentru Orașe Vizionare.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

5 comentarii

postat de Titi Vineri, 30 August 2024 00:52 5.13.136.*** Link la comentariu

Prostii de adormit copii seara, cand strazile sant pline de praf si sparte si pline de praf vezi zona Cosbuc ,Centru pina la parcul CFR, drumul de centura , noi numim oras curat fara praf cand pervazxul de la balcon dupa aceasta ploaie de ieri sa transformat in mizerie acea pulbere care e in aer.

postat de Casperash Vineri, 30 August 2024 02:15 5.13.207.*** Link la comentariu

Ar trebui sa fie pe primul loc căci combinatul nu functioneaza

postat de Furnalistul Vineri, 30 August 2024 09:51 46.97.168.*** Link la comentariu

Ce bucurie mare ... Fostele municipii siderurgice fruntase la aer curat. Aer aveam toti de mancare dacă nu emigrau 70% din muncitorii ce lucrau în combinatele siderurgice, doar aer băăă !!!

postat de Yoyo Vineri, 30 August 2024 20:39 95.77.107.*** Link la comentariu

Ce statie care apartine APM masoara particulele de pm10 sau pm2.5 (care sunt si cele mai importante masuratori) ca sa reflecte realitatea la noi in "sat" vizavi de restul oraselor? Nici una. Uite asa stirile/statisticile isi fac treaba excelent din nou.....

postat de Nicolae Sâmbătă, 31 August 2024 05:50 86.124.203.*** Link la comentariu

Este libertate de "EX-PRIMARE"este bine de știut că DEZVOLTAREA NO-ASTRĂ consta în conștiență CREAȚIEI trăitorului OM, mulțumesc pentru oportunitate oglindiri, reflectează O-MENIRE.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.