Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

În locul garajelor cu etaj, parcare supraetajată

Până pe 18 noiembrie 2024, Primăria Galaţi aşteaptă oferte în cadrul licitaţiei lansate pentru construcția, pe strada Română din cartierul Mazepa, a unei parcări supraetajate, în locul vechilor garaje. Valoarea estimată a contractului pentru proiectarea și execuția lucrărilor este de aproximativ 9,7 milioane de lei.
Viitoarea construcție va avea un regim de înălțime P+1E, cu 94 de locuri de parcare, din care patru locuri pentru persoanele cu dizabilități și patru locuri pentru încărcarea autovehiculelor electrice. Acoperișul va fi tip terasă circulabilă, amenajată pentru locuri de parcare. Imobilul va fi racordat la rețelele de iluminat, apă și canalizare.
Accesul auto se va face direct din strada Română, iar la cota superioară se va realiza printr-o rampă auto cu sens de urcare şi coborâre. Pe latura de vest, accesul se mai poate realiza și din strada Ciprian Porumbescu.
Accesul pietonal se va face cu ajutorul a două lifturi și a două scări.
Pentru acest obiectiv se vor desființa 62 de garaje.
Termenul de realizare a contractului va fi, după parcurgerea tuturor etapelor legale, de 24 de luni, din care 4 luni pentru proiectare și 20 de luni pentru execuție.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

7 comentarii

postat de Gigel Joi, 31 Octombrie 2024 16:22 5.13.212.*** Link la comentariu

Unde locul e mic se pot construi/amplasa parcari cu carusel, astfel pe o suprafata mai mica parchezi mai multe masini.

postat de Adrian Joi, 31 Octombrie 2024 17:57 86.124.202.*** Link la comentariu

Faceti cate una in fiecare cartier daca tot este cu regulament stupid ca cea din Mazepa unde nu pot solicita loc de parcare pentru ca depasesc "zona stabilita" cu 2 blocuri.

postat de Dan Vineri, 1 Noiembrie 2024 05:34 86.124.200.*** Link la comentariu

In urmatorii 4 ani primarul si gasca de incompetentii vor face cum e mai bine pentru buzunarele de partid.Fara viziune, proasta calitate si preturi foarte mari.Si asta este posibil pentru ca romanii sunt hoti, lenesi si parsivi.Cei care muncesc sunt huliti,prost platiti sau emigranti!

postat de Un contribuabil Vineri, 1 Noiembrie 2024 05:55 86.124.201.*** Link la comentariu

Dacă vrem sa intram în rândul orașelor civilizate, trebuie neapărat sa renunțăm la aceste construcții de tristă amintire!

postat de toma Vineri, 1 Noiembrie 2024 06:04 5.13.165.*** Link la comentariu

...oare?

postat de Cetățean Vineri, 1 Noiembrie 2024 07:48 128.127.119.*** Link la comentariu

Sigur ? Nu e gogoașă electorală ?

postat de Geos Vineri, 1 Noiembrie 2024 11:15 5.13.164.*** Link la comentariu

Parcări carusel... Nooo, sigur ii trebuie unuia ceva de la ea pe acasă și ramai cu mașina agățat sau mai rău.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.