Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

340 de hectare de păduri, retrocedate către două mănăstiri gălățene

Sunt în pregătire documentele legale necesare pentru retrocedarea a 340 de hectare de fond forestier mănăstirilor Adam și Buciumeni, afirmă Direcția Silvică Galați, în raportul la nouă luni prezentat în cadrul recentei ședințe a Colegiului prefectural.

Pe parcursul primelor nouă luni ale anului 2024, în județul Galați nu au fost efectuate retrocedări de suprafețe de fond forestier către foștii proprietari, potrivit raportului citat. Însă din 1990 și până în prezent, a fost retrocedată, în baza legilor fondului funciar, o suprafață cumulată de 16.522 de hectare. Din acestea, 5.287 ha s-au dat înapoi foștilor proprietari sau urmașilor acestora, în baza Legii 18/1991, 3.245 ha - în cadrul Legii 1/2000 şi 7.990 ha - prin Legea 247/2005.
"Din suprafața de fond forestier existentă la nivelul județului şi pe câteva suprafețe limitrofe județelor Brăila, Vaslui, Vrancea şi Tulcea, în proprietatea publică a statului şi administrarea Direcției Silvice Galați se mai află 20.839 ha (55% din suprafața totală)", se arată în raport.
O problemă de actualitate o reprezintă retrocedarea unor suprafețe de 340 ha fond forestier, către instituțiile de cult Mănăstirea Buciumeni (20 ha) și Mănăstirea Adam (320 ha), suprafețe care au fost validate de către Comisia Județeană Galați în baza prevederilor Legii nr. 261/2008.
"În cazul Mănăstirii Buciumeni, cu suprafața validată pe raza Ocolului silvic Tecuci, UAT Buciumeni, informațiile necesare au fost transmise Instituției Prefectului - Județul Galați, în vederea întocmirii și înaintării documentației de schimbare a regimului juridic al terenului (trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului), condiție necesară punerii în posesie.
În cazul Mănăstirii Adam, amplasamentul suprafeței de 320 ha a fost validat inițial, în anul 2008, pe raza a trei unități administrativ-teritoriale. În baza prevederilor Legii nr.165/2013, apărută ulterior, este necesară acum clarificarea suprafețelor ce trebuie revalidate, modificarea amplasamentului pe raza unei singure unități administrativ-teritoriale, respectiv UAT Drăgușeni, urmate de parcurgerea procedurii de trecere a acestei suprafețe din domeniul public în domeniul privat al statului", se mai afirmă în raportul Direcției Silvice Galați.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

7 comentarii

postat de Nicusor Marți, 5 Noiembrie 2024 17:43 5.13.145.*** Link la comentariu

Pana la urma manastirile DE UNDE AU suprafețele de fond forestier pretinse ??? Parca este o vorba: "mortul de la groapa nu se mai dezgroapa". Despre ce vorbim ???

postat de Gigel Marți, 5 Noiembrie 2024 18:08 5.13.143.*** Link la comentariu

Biserica e cea mai mare corporatie si nu plateste taxe. E bine ?

postat de marian Marți, 5 Noiembrie 2024 18:17 86.124.200.*** Link la comentariu

Nu se mai satura popimea asta de adunat mai frate...

postat de Dan Marți, 5 Noiembrie 2024 18:52 188.27.130.*** Link la comentariu

Popii au fost mereu ,,niste smecheri care nu-i mai satura Dumnezeu ! Unde scrie in Bilblie ca ,trebuie sa aduni Comori ????

postat de George Marți, 5 Noiembrie 2024 19:56 128.127.118.*** Link la comentariu

Cuza a avut dreptate cand a aplicat reforma referitoare la confiscarea padurilor bisericii. Popimea aliata cu politrucii, au saracit poporul, spre luxul lor. Auzi caftane si haine aurite, "lumina sfanta" adusa cu avionul de la Ierusalim, moaste, "minuni"!!!!!! In anul 2024????

postat de Alin Miercuri, 6 Noiembrie 2024 06:21 188.173.69.*** Link la comentariu

Niște hoți nenorociți și ei și ăia care le retrocedează. Nu se mai satură.

postat de rodax Miercuri, 6 Noiembrie 2024 07:10 193.231.148.*** Link la comentariu

Foarte bine ca le ia biserica.Biserica este un bun administrator.Uitati-va la toate manastirile ce frumoase si curate sunt.Asa ca sa ne mai lase cei care infiereaza cu manie proletara ceea ce detine biserica.Pe mana statului sau a oricarui privat se alege praful.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.