Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Se circulă pe noul pod de la Fileşti

Printr-un comunicat de presă, Primăria municipiului Galați informează că s-au încheiat lucrările de construcție ale podului situat pe Calea Smârdan, în zona intersecției cu strada Filești. Astfel, în urmă cu puțin timp s-a deschis circulația pe acest pod.

„Principalele lucrări au vizat realizarea suprastructurii podului, realizarea trotuarelor, adaptarea culeelor, refacerea taluzurilor rampelor, amenajarea albiei și a malurilor în zona podului. Valoarea lucrărilor este de aproximativ 2,8 milioane de lei, contractul fiind derulat de asocierea firmelor Servland SRL - Alma Consulting SRL”, transmite Primăria.

Odată cu deschiderea circulației pe pod, se închide drumul tehnologic ocolitor care a fost necesar în zonă pe durata execuției lucrărilor, precizează municipalitatea.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

12 comentarii

postat de Frosa Joi, 14 Noiembrie 2024 15:02 212.93.144.*** Link la comentariu

Colosala realizare, bravo puchene bravo fotea, a ti auzit de centuri ale altor orase , centuri ce decongestioneaza cu adevarat aglomeratia oraselor???a oraselor, doar ca din galati, in cei 30 de ani de cand il ,,conduceti,, ati facut un orasel..

postat de Cristi Joi, 14 Noiembrie 2024 15:36 5.2.209.*** Link la comentariu

Minune!

postat de MM Joi, 14 Noiembrie 2024 18:42 5.13.151.*** Link la comentariu

Băi nea puchene,băi nea fotea,voi ați văzut ce a realizat patronul de la Arcada,cu proprii bani,dincolo de deal,pe terenul fostei Seromgal? Ce ziceți,cam în cat timp și cam câte lovele cheltuiați pt a realiza ceea ce a realizat acest patron? Mai mult ca sigur,in ziua de azi,daca era 50%,din lucrare!

postat de florin Vineri, 15 Noiembrie 2024 03:34 86.124.201.*** Link la comentariu

Da frate!O investițiile serioasa!Cea mai tare lucrare de inginerie in domeniul podurilor!O lucrare care a adăugat noi cunoștințe în realizarea podurilor cunoștințe care vor fi predate la facultățile din România!Podul a vrut să fie incercat dar camionul adus de constructor era mai mare că podul repar

postat de Galatean Vineri, 15 Noiembrie 2024 03:45 5.13.222.*** Link la comentariu

Ca-ti ani a durat lucrarea asta? Triplu anilor care sa ridicat podul de peste Dunare.

postat de Goe Vineri, 15 Noiembrie 2024 03:58 109.166.128.*** Link la comentariu

Asa cum suntem obisnuiti ,Golden gate de Filesti ?

postat de Ulea Spataru Vineri, 15 Noiembrie 2024 04:33 86.120.239.*** Link la comentariu

Nesimțire fără margini.A fost nevoie de un an sa facă un podeț de 10 m.Ne am rupt mașinile pe breteaua de ocolire plina de gropi și praf.Rusine.

postat de Alin Vineri, 15 Noiembrie 2024 05:12 128.127.120.*** Link la comentariu

Este nevoie de patru benzi din Galați pana în Smârdan, e drum aglomerat.

postat de Dan Vineri, 15 Noiembrie 2024 06:35 86.124.200.*** Link la comentariu

Este foarte bine ca s-a reperat.Dar oameni buni, ar fi bine sa nu uitam cati ani am indurat, am reparat masinile din cauza intarzierilor , datorata incompetentei si nesimtirii a celor de la primarie.Primare,esti o rusine pentru oamenii onesti din urbe, o copie fidela acelor care te au votat.

postat de Florin Vineri, 15 Noiembrie 2024 07:22 194.105.20.*** Link la comentariu

Au terminat in sfarsit podetul. Dar nu au fost in stare sa asfalteze si portiunile de la capetele podului. Sau macar sa le curete de pamant. Priviti cum se vede praful in urma masinilor. Asteptam o ploaie mai zdravana sa spele asfaltul. Dar partea de drum de sub podul hobanat cand o mai niveleaza?

postat de Florin Vineri, 15 Noiembrie 2024 08:09 46.97.171.*** Link la comentariu

Dacă trăia Ceaușescu podul ăsta era gata în două săptămâni fără scule și utilaje performante. În zilele noastre a fost nevoie de aproape un an pentru un flecușteț de pod. Aici se vede clar impotenta administrativă și managerială a conducătorilor urbei noastre. Rușine să vă fie!

postat de Daniela Vineri, 15 Noiembrie 2024 10:07 86.124.200.*** Link la comentariu

O trecere de pietoni cand faceți în zona? Este multă lume care ajunge sa treacă dincolo de centura. Copii spre scoala...

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.