Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cadrele didactice vor beneficia în continuare de decontarea navetei

Veste bună pentru profesori. Aceștia pot răsufla ușurați, după ce Ordonanța „Trenuleț” a alimentat zvonul conform căruia naveta cadrelor didactice nu va mai fi decontată începând cu luna ianuarie 2025.

După ce au apărut tot felul de discuții pe rețele de socializare și pe grupurile de profesori din țară, se pare că luminița de la capătul tunelului există, cel puţin pentru moment. Atât reprezentanții sindicatelor din învățământ, cât și reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Galați spun că dascălii își vor primi banii pe transportul de la domiciliu spre școală și înapoi acasă ca și până acum și fac apel la calm și la desfășurarea activității didactice în condiții normale.

Uite naveta, nu e naveta!

Cam aceasta este situația acum în ceea ce privește plata drumurilor profesorilor. Părerile celor abilitați să facă lumină în acest sens sunt destul de vagi, fiecare spunând, în dreptul său, că nu s-au primit încă informări de la primăriile din județ referitoare la sistarea banilor pentru navetă. Directorul unei unități de învățământ ne-a declarat, mai în glumă, mai în serios, că se va face cu siguranţă lumină în acest caz dacă programul de salarii „Revisal” nu va accepta să se completeze rubrica „navetă”, fiindcă acesta nu se va mai deconta. 
Pentru a veni în sprijinul cadrelor didactice și pentru a înţelege cum stau lucrurile de fapt, i-am solicitat lămuriri președintelui SIP Galați, profesor Nicoleta Ivan, în speranța că aceasta va elucida misterul decontării banilor pentru transportul profesorilor. Acesta ne-a declarat telefonic că a purtat numeroase discuții cu liderii  de la nivel național și ne-a dat asigurări că profesorii vor primi, la fel ca și până acum, banii pentru decontarea navetei.
„Din discuțiile pe care le-am avut cu liderii naționali pot să vă spun că, în ceea ce privește naveta, profesorii nu au motive de îngrijorare, pentru că decontarea transportului se va face la fel ca și până acum. Vom continua discuțiile și în perioada următoare sperând că vom găsi soluții și pentru celelalte tăieri care au fost prinse în Ordonanță de Urgență a Guvernului nr. 156 /2024 privind unele măsuri fiscal bugetare”, ne-a declarat profesorul Nicoleta Ivan.
Mai mult, aceasta a pus la dispoziția membrilor sindicatului pe care îl reprezintă precizările referitoare la decontarea cheltuielilor de navetă emise de prof. Marius Ovidiu Nistor, președintele federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”. „Personalului din învățământ care își desfășoară activitatea în altă localitate decât cea de domiciliu/reședință i se decontează cheltuielile de navetă la și de la locul de muncă, de către autoritățile administrației publice locale, la solicitarea consiliului de administrație al unității de învățământ”, se precizează în documentul emis de Ovidiu Nistor.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

3 comentarii

postat de Profesor navetist Duminică, 12 Ianuarie 2025 00:27 79.115.220.*** Link la comentariu

Praf in ochi acest răspuns! Cu ordonanța 'trenuleț' sau fără,naveta a rămas să se dea după cheful și placul primarilor. Spre exemplu primariile Bălășesti și Balabanesti nu au decontat nici măcar leu.

postat de Profesor Luni, 13 Ianuarie 2025 11:05 5.2.150.*** Link la comentariu

Deci „să vedem!”, spuse orbul.

postat de Ana List Luni, 13 Ianuarie 2025 17:58 95.77.107.*** Link la comentariu

Aiurea! Singura cale de decontare a navetei va fi calea justitiei. Și va avea efecte exclusiv pentru sindicaliști. Să se știe! Așa va fi și corect.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.