Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

„M.A.I. Aproape de Tine”, un eveniment pentru cei ce ne țin în siguranță (GALERIE FOTO)

„M.A.I. Aproape de Tine”, un eveniment dedicat Zilei Prefecturii, a fost marcat printr-o ceremonie desfășurată la Teatrul Muzical „Nae Leonard”, miercuri, 2 aprilie. Evenimentul a reunit sub același acoperiș Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră și Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

De asemenea, la eveniment au fost prezenți reprezentanții autorităților locale, printre care primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, președintele Consiliului Județean, Costel Fotea, precum și prefecți care au condus această instituție în trecut.

Ceremonia a fost deschisă de actualul prefect, Andreea Anamaria Naggar, care a subliniat importanța colaborării între instituțiile implicate și le-a mulțumit tuturor pentru sprijinul acordat în acest an plin de provocări. „După cum bine știți, ocup această funcție de aproape un an - un an presărat cu numeroase provocări, dar și cu realizări importante. În tot acest timp, v-am simțit aproape. Anul care a trecut ne-a pus la încercare în moduri pe care nu le-am anticipat și pe care nu ne-am fi imaginat că le vom trăi vreodată. Cu toate acestea, am încercat să fim mereu aproape de oameni, să ascultăm, să dialogăm și să găsim cele mai bune soluții pentru problemele care ne-au fost semnalate.”

Primarul Ionuț Pucheanu a felicitat-o pe doamna prefect pentru inițiativa de a reuni toate instituțiile, remarcând, totodată, că „această instituție nu a arătat niciodată mai bine”. Evident, nu credem că se referea la clădirea Palatului Administrativ, care tocmai se află în proces de reabilitare...

Recunoașterea meritelor celor implicați în viața comunității

În cadrul evenimentului, au fost premiați membrii instituțiilor prezente care s-au remarcat prin implicarea lor în gestionarea unor situații dificile. Au fost recunoscute meritele celor care au înfruntat pericole, au intervenit în cazuri de urgență și au sprijinit comunitățile afectate. De asemenea, au primit diplome ONG-urile care au sprijinit satele lovite de calamități naturale, au ajutat refugiații ucraineni sau s-au remarcat prin alte activități de ajutorare.

Noțiunea de „prefect” în România era întâlnită în Muntenia și în Moldova înainte de Unirea Principatelor din 1859, dar pe atunci aceștia se numeau „ispravnici de județe” sau „ispravnici administratori”, cea de „prefect” fiind instituită propriu-zis prin Legea comunală din 1 aprilie 1864 și prin Legea pentru înființarea consiliilor județene din 2 aprilie 1864, potrivit www.cdep.ro.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

5 comentarii

postat de Adrian Miercuri, 2 Aprilie 2025 17:16 128.127.118.*** Link la comentariu

Nu exista zi in care un politist sa nu fie prins ba luand drogiri ba beat cu masina ba prins cu spaga si imi spuneti ca fiintele astea ne protejează?

postat de Bulanul, prietenul cetateanului Joi, 3 Aprilie 2025 03:55 5.13.158.*** Link la comentariu

Parcă MAI / poliția era demilitarizată. Ce s-a schimbat? Organele statului au dat mâna cu soțietatea țivilă? Sindromul Stockholm, faza pe medalii.

postat de adygl Joi, 3 Aprilie 2025 04:25 92.86.16.*** Link la comentariu

Politia ne protejeaza ... sa nu furam si sa nu facem mai multe infractiuni decat ei. Pacat de uniforma pe care o purtati. Ati ajuns frati de cruce cu infractorii. Rusinica!!!

postat de Ana List Joi, 3 Aprilie 2025 06:02 82.79.117.*** Link la comentariu

wikipedia: "...a inițiat modificarea Legii Jandarmeriei Rurale din 1908, pentru „ca satul să simtă pușca cât mai aproape de el și astfel să-i treacă pofta de răzmeriță”.

postat de Plătitor de taxe Joi, 3 Aprilie 2025 12:13 78.208.154.*** Link la comentariu

Ce rușine cu aceste instituții. Sindrofia este absolut dezgustătoare.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.