Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Amenzi de peste 650.000 de lei de la Garda de Mediu Galați

146 de controale au fost efectuate, în cursul lunii martie, de comisarii de mediu gălățeni, conform unui bilanț dat publicității de Garda de Mediu Galați.

Dintre acestea, 63 au fost planificate, iar celelalte 83 au fost neplanificate și au vizat verificarea măsurilor impuse anterior, inspecții tematice la solicitarea autorităților centrale și acțiuni desfășurate în colaborare cu alte instituții.

Au fost primite și gestionate, de asemenea, 17 sesizări înregistrate, conform instituției.

Cele 39 de sancțiuni aplicate în total au constat în 22 de avertismente și 17 amenzi, cu o valoare totală de 665.000 de lei. Complementar, comisarii de mediu gălățeni au decis trei suspendări de activitate, precum și o suspendare de lucrări.

„Credem că un județ mai curat se construiește prin responsabilitate, colaborare și respect pentru lege și pentru natură. Continuăm să fim prezenți în teren, nu doar pentru a sancționa, ci pentru a sprijini o dezvoltare durabilă și echilibrată, în beneficiul tuturor”, afirmă Garda de Mediu Galați.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.