Bulgar cu permis de conducere fals
Poliţiştii de frontieră de la Galați Rutier au depistat un cetățean bulgar, pasager al unui microbuz înmatriculat în Ucraina, care avea asupra sa un document fals.
În data de 4 aprilie , în jurul orei 22.23, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați Rutier, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, un bulgar de 24 de ani, în calitate de pasager al unui microbuz înmatriculat în Ucraina. La controlul amănunțit, polițiștii au descoperit un permis de conducere emis de către autoritățile din Ucraina. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului respectiv, polițiștii au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au stabilit faptul că permisul de conducere în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals total.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.