Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Sistemul antigrindină, tot nefuncţional la Galați

Prefectul județului Galați, Andreea-Anamaria Naggar, a adus în discuție o problemă vitală pentru agricultorii locali, în cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social: funcționarea și susținerea Sistemului Național Antigrindină. Sistemul, oprit anul trecut, rămâne în continuare nefuncțional, iar această situație îi îngrijorează profund pe fermieri, ale căror culturi sunt tot mai expuse fenomenelor meteorologice extreme.

Conștientă de opiniile divergente din comunitate - inclusiv cele care susțin că sistemul antigrindină ar influența negativ cantitatea de precipitații - prefectul a anunțat o serie de măsuri pentru a clarifica situația. „Știu că în comunitate există opinii potrivit cărora sistemul antigrindină ar putea influența negativ cantitățile de precipitații. Pentru a clarifica aceste aspecte și pentru a asigura o decizie echilibrată și corect informată, voi iniția o serie de întâlniri directe cu fermierii și agricultorii din județ”, a declarat aceasta. Toate informațiile colectate în urma acestor consultări vor fi sintetizate într-un memorandum ce va fi transmis Ministerului Agriculturii. Prefectul subliniază importanța ca deciziile privind Sistemul Național Antigrindină „să reflecte realitatea din teren și să fie luate în dialog cu cei direct implicați”.

În contextul vulnerabilității crescute a culturilor, Andreea-Anamaria Naggar a accentuat necesitatea ca fermierii să fie „corect informați, astfel încât să adopte soluțiile care să le protejeze culturile în fața fenomenelor meteorologice extreme”.

Un raport al Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor arată că, în 2024, sezonul de combatere a grindinei a început pe 15 aprilie, dar s-a încheiat mai devreme decât termenul stabilit, 15 octombrie. Prin Ordinul ministrului agriculturii a fost suspendată activitatea de lansare a rachetelor antigrindină, iar întreaga infrastructură a intrat în conservare din 1 septembrie 2024, din cauza constrângerilor bugetare.

Referitor la impactul asupra mediului, același raport citează studii care arată că „nu s-au observat efecte dăunătoare cauzate de însămânțarea norilor cu aerosoli de iodură de argint”. Potrivit Weather Modification Association, iodura de argint utilizată în astfel de programe, inclusiv în SUA și alte state, este considerată sigură pentru mediu.

Inițiativa prefectului deschide un cadru de dialog și colaborare între autorități și agricultori, esențial pentru identificarea celor mai bune soluții de protecție a culturilor în fața provocărilor climatice actuale.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

3 comentarii

postat de buba Luni, 5 Mai 2025 07:27 193.230.156.*** Link la comentariu

Intreg Galatiul e nefunctional la Galati, daca nu va suparati....

postat de Gigel Luni, 5 Mai 2025 11:24 86.124.201.*** Link la comentariu

Pai mai e finctional undeva? Parca le oprisera.

postat de Quaestio Luni, 5 Mai 2025 13:52 5.13.174.*** Link la comentariu

Anunturi si informatii . Din seria - sa nu mori prost cand vine valul de inundatii/grindina . Chestii doar de fatada . D'aia n-are ursul coada in Romania .

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.