Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Alocațiile ajung la copii cu o zi mai târziu

Alocațiile ajung la copii cu o zi mai târziu

Alocațiile de stat pentru copii vor ajunge la beneficiari cu 24 de ore mai târziu, pentru că 7 ianuarie a fost zi liberă legală, deci nebancară, la nivel național.

Surse din cadrul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Galați ne-au declarat că banii au fost virați joi, 8 ianuarie, și urmează să fie distribuiți către beneficiari. Astfel, se pare că banii vor ajunge în conturi vineri, 9 ianuarie, cu o zi mai târziu decât data la care intrau în mod normal. 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.