Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Fals în actele maşinii, descoperit la frontieră

Fals în actele maşinii, descoperit la frontieră

Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați-Rutier au depistat o persoană care a prezentat la controlul de frontieră un înscris fals, care atesta efectuarea inspecției tehnice periodice pentru autoturismul pe care îl conducea.

Sâmbătă, 10 ianuarie, în jurul orei 15.30, la Galați-Rutier s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, un bărbat, cetățean român, în vârstă de 41 de ani, în calitate de conducător auto al unui autoturism înmatriculat în România.

La controlul de frontieră, persoana în cauză a prezentat, pe lângă documentele solicitate, certificatul de înmatriculare, în care avea aplicat un autocolant ce atesta efectuarea inspecţiei tehnice periodice pentru autoturismul cu care se deplasa.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că autocolantul aplicat în certificatul de înmatriculare nu este autentic.

Acum oamenii legii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Scoateti cazanele din trafic nu mai stati doar la panda cu radarul Joi, 15 Ianuarie 2026 06:17 86.124.200.*** Link la comentariu

A avut bani de fals dar de un itp la misto nu?

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.