Înscrieri deschise pentru Festivalul „Perla Dunării”

Centrul Cultural „Dunărea de Jos” invită copiii și tinerii interpreți de muzică populară să participe la ediția din acest an a festivalului-concurs euroregional „Perla Dunării”.
Manifestarea, organizată prin Școala de Arte, este dedicată soliștilor vocali și instrumentiști amatori cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani. Evenimentul își propune să promoveze valorile autentice ale folclorului și să descopere noi talente din România, Republica Moldova, Serbia, Bulgaria, Ungaria și Ucraina.
Înscrierile sunt deschise până pe 20 martie și se pot face direct la sediul instituției, prin fax sau online. Candidații trebuie să depună copia certificatului de naștere, înregistrările în format MP3 și partiturile pieselor din concurs.
Competiția este structurată pe două categorii de vârstă (8-13 ani și 14-18 ani) și două secțiuni interpretative.
Festivalul se va desfășura în perioada 3-4 aprilie, oferind premii atractive: trofeul festivalului este în valoare de 1.000 de lei, iar trofeul grupei de 500 de lei, fiind acordate și premii individuale pentru primele trei locuri, precum și mențiuni.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.