Poza zilei. „Capcanele” de pe Domnească

Galațiul are o memorie vizuală de invidiat: chiar și când ploaia se oprește, orașul păstrează cu sfințenie urmele dezastrului. Pe cea mai celebră stradă din oraș, trotuarele s-au transformat într-un soi de „muzeu al noroiului”, unde spațiul verde a fost înlocuit de cratere adânci care stau la pândă.
Chiar aici, pe Domnească, natura și administrația și-au dat mâna pentru a crea un decor demn de raliurile montane. Vorbim despre acele gropi glorioase de pe margine, care, într-o lume normală, ar fi trebuit să fie iarbă și flori. În realitate, s-au transformat în parcări-capcană pentru șoferii cu spirit de explorator.
Acum, pe uscat, capcanele sunt la vedere, un soi de monumente ale neglijenței, pe care șoferii le ocolesc cu respect. Dar încercați un exercițiu de imaginație la prima ploaie serioasă: groapa se umple cu apă, devenind o „piscină” discretă sub care se ascunde un noroi dornic de îmbrățișări. Mașina care „se scufundă” acolo mai iese doar prin minune sau cu ajutorul unui tractor; din propriile forțe, șansele sunt zero barat.
Ar fi cazul ca autoritățile să se decidă: ce statut au găurile astea de pe trotuar? Dacă e zonă verde, măcar să vedem un fir de iarbă sau un copac, nu un decor de șantier abandonat. Dacă sunt locuri de parcare, să le acopere cu asfalt sau măcar cu pietriș, să nu mai facem „nămol de Techirghiol” în plin centru. Până atunci, atenție mare: pe Domnească, cine parchează la „groapă” acolo rămâne!





Nu putem ști ce "planuri "are edilul pentru zona aceea, poate face parte din, "centrul retro " al orașului...
BALCESCU PRAF COSBUC PRAF DOMNEASCA PRAF REG11SIRET PRAF OLTULUI PRAF TIG3 PRAF BASARABIEI PRAF lista poate continua ...... primaru numara cutiile de pantofi
Ghicitoare: nu e nici trotuar, nici spațiu verde nici pista de biciclete? Este eco-insula.
in sfarsit publicati niste poze din acea zona . Asa este de ani de zile !! Tare mult trebuie sa mai urasca autoritatile locale , aceasta zona , nefacand nimic !! Rusine "organelor " locale !!
Traversez municipiul Braila zilnic, Calea Galati, Calarasilor, Dorobantilor sunt excelente fata de maidanele din Galati.
nu s-a mai pus in zona un fir de iarba !!
Ce ziceti de "padurea" de cabluri de pe stalpi? N-o misca nimeni!
Gropile sunt opera soferilor indisciplinati care se incapataneaza sa parcheze acolo atunci cand e noroi. Politia rutiera e la cateva zeci de metri...
Vreti asfalt??? Din partea primariei Galati, primiti borduri si guri de canal varuite.
Ati umplut orasul de daramaturi si de ruine! Ti-e si groaza sa mergi prin asa bombardament de oras.
Bani are primaria dar la înțelegere cu Tancrad etcetc au oprit lucrările ca să dea vina pe Bolojan.. Cum suna scenariul? Si primaru numara cutiile de pantofi
Taiem un copac in centru - plantam altul pe centura. Taiem un tei pe str.Domneasca, plantam un platan in rapele orasului.