Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

A ajuns pe mâna oamenilor legii, după mai multe fapte de violențe

A ajuns pe mâna oamenilor legii, după mai multe fapte de violențe

Un bărbat din Tecuci, în vârstă de 24 de ani, a fost reținut, marți, 19 mai, pentru 24 de ore, de Poliția Municipiului Tecuci - Biroul Investigații Criminale. Tânărul este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și uz de armă fără drept.

În urma probatoriului administrat, oamenii legii au stabilit că, în cursul aceleiași zile, în timp ce se afla la volanul unui autoturism care circula pe strada Constantin Solomon din Tecuci, tânărul ar fi oprit în dreptul unui bărbat de 58 de ani, asupra căruia ar fi tras mai multe focuri cu un pistol cu bile din plastic.

După producerea incidentului, conducătorul autoturismului a părăsit locul faptei, fiind interceptat la scurt timp de polițiști.

În urma agresiunii, bărbatul de 58 de ani a suferit leziuni în zona abdominală și la nivelul membrului superior stâng, pentru vindecarea cărora necesită 7-8 zile de îngrijiri medicale.
Tânărul agresor urma să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, cu propunere de arestare preventivă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

2 comentarii

postat de Sorin Miercuri, 20 Mai 2026 17:40 173.255.164.*** Link la comentariu

30 de ani de puscarie pt acest bombardier imputit! In cei 30 de ani sa fie trimis la recoltat stuf si cu lopata in mana la sapat santuri pt agricultura la temperaturi de + 37, apa doar 500 ml/zi.

postat de IULIAN Vineri, 22 Mai 2026 00:01 89.137.30.*** Link la comentariu

Sorin,tu realizezi că de fapt noi plătim pedeapsa omului ăsta?...poate pentru unii pușcăria e un mod de supravețuire.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.