Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Elevii gălățeni, premiați pentru performanțele obținute la „Concursul de cultură și educație financiar-contabilă”, ediția a IV-a

Elevii gălățeni, premiați pentru performanțele obținute la „Concursul de cultură și educație financiar-contabilă”, ediția a IV-a

Consiliul Județean Galați i-a premiat pe cei mai merituoși elevi participanți la ediția a IV-a a „Concursului de cultură și educație financiar-contabilă” – etapa județeană. Competiția a fost organizată în parteneriat cu Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) și Inspectoratul Școlar Județean Galați, reunind elevi de clasa a XI-a, filiera tehnologică, de la Colegiul Economic ”Virgil Madgearu”.

„Suntem extrem de bucuroși să vedem că tinerii sunt interesați de domeniul financiar-contabil și sunt dornici să se apropie de o meserie cu un rol atât de important în dezvoltarea economiei. Astăzi, contabilul este mult mai mult decât un specialist al cifrelor: este consultant, analist și partener de încredere în procesul decizional al companiilor și instituțiilor”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Un rezultat deosebit a fost obținut de elevul Arhip Răzvan-Ștefan, care, după calificarea la etapa națională, a câștigat locul al III-lea pe țară, confirmând valoarea învățământului economic gălățean. Felicitări se cuvin însă tuturor elevilor participanți, precum și profesorilor și părinților care i-au îndrumat și i-au ajutat să obțină aceste performanțe la învățătură.

„Le urez acestor tineri minunați mult succes și îi încurajez să-și urmeze visul – pentru că orice vis poate deveni realitate, dacă avem curajul să-l urmăm!”, a transmis Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.